Fie ca 2017 să fie anul în care pe TERRA a fost PACE şi la Mulţi Ani !

Blog-ul se află în prezent în inactivitate pe o perioadă nedeterminată. Totuşi, noi articole pot apărea de formă sporadică.

20131229

"Greşeala" fatală premergătoare asasinatului din 1989


Reproduc în continuare conţinutul primit prin intermediul unui e-mail:
(Comentariile blog-ului sunt marcate cu N.B.)

* * * * *

În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat (lumea financiară internaţională N.B.) că România şi-a încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, aşadar. Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii '80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor.

Mi-aduc bine aminte de tonul cu care (postul de radio N.B.) "Europa liberă" a comentat, la început, această situaţie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le returna! Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investiţii - canale de navigaţie, centrală atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. - părea dovada certă a nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl suportăm! (În acea vreme exista şi postul de radio "Vocea Americii". Nu v-aţi înrebat niciodată cum era posibil să recepţionaţi din România un post de radio din S.U.A? N.B.)

Prin anii '87 - '88, tonul "Europei Libere" a devenit altul: i se reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite creditele primite, ci numai dobânzile.

Am constatat astfel, cu mare uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea comentariile cele mai înveninate. Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator, n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi, cugetînd oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din câştigul astfel realizat - cămătarii: bancherii te împrumută nu ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile.

Drept pentru care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu finanţele mondiale dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România în primăvara anului 1989? Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?!.

Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru finanţele mondiale, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai nemuncit! Primejdia constînd în puterea exemplului, a forţei de contagiune pe care ar fi putut-o avea "modelul românesc"!.

Mi-am dat seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care "Europa liberă" si "Vocea Americii"au comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite. Dimpotrivă! Iar când Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că Nicolae Ceauşescu, şi-a semnat sentinţa de condamnare la moarte! Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a tineretului român, nu numai să-l dea jos pe Ceauşescu de la putere, dar să-l şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa. Cu consecinţa, "firească", a revenirii României, cuminţită, în rândurile ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de Est sau în Africa, în America Latină sau în Asia să procedeze ca Nicolae Ceauşescu, ca el o s-o păţească!

Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui Ceauşescu! KGB-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi celelalte. Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat concursul pe gratis, din patriotism, convinsă că se pune în slujba poporului român! De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu şi-l vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate. Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-l credem pe Ceauşescu, acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum ne-a făcut revoluţia, ezităm să-l recunoaştem, ca să nu ne facem de rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit, cât de neînsemnat. Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu şi unele merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei externe a unui stat.

M-am dumirit de aceasta deunăzi, când Parlamentul nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari şi nu a tresărit aflînd că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel împrumut numai dacă vom respecta nişte "indicaţii superioare". Am scăpat de dracu', şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfînt al Patriei.

Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că agresiunea militară a încetat să mai fie la modă? Că este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă la acest sfârşit de mileniu! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge! De generali şi colonei! Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop, pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, (sanchi!) Dezvoltare, şi alte "agenturi"! Asta, fireşte, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori. (La drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti creditorului dobânzile?)

Astfel că suveranitatea noastră naţională, de care se umflă-n piept Constituţia română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituţia României, săraca! Căci s-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat, datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a poporului român!

Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod sistematic şi programat'??! Cine a programat această cacealma a privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?! Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori! Dar, vor uita acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci sunt bănci americane, occidentale, interesele lor - ale băncilor şi ale statului american fiind foarte coincidente!

Nu am nimic împotrivă să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la Banca Dacia Felix! Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile în care accept să-l creditez! Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos! Şi încă cu mult înainte de decembrie 1989! Şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o parte!

Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc, adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii '70!

Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal identificate! Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti.

Prof.univ.dr. Ion Coja

* * * * *


N.B.:    Mulţumesc pentru acest mesaj. Eram conştient de toate cele amintite în acest articol încă din data de 29 decembrie 1989. Nu numai că eram conştient de aceste aspecte reale care ne-au venit "de sus", dar mai mult, fiul şefului de securitate din judeţul "x" mi-a spus chiar în acele zile: "O să vezi că o să-l scoatem pe Ceuşescu - erou naţional." Sincer, nu mă aşteptasem să aud asta în acele momente din gura lui, dar am mai întrebat "de ce?". Mi-a răspuns clar şi fără nici o ezitare: "Nu mai datorăm nimic vestului". Anul următor, în 1990, la congresul al XIV-lea al CC al PCR, Ceauşescu urma să anunţe stingerea totală a datoriei externe a României... Când vorbea de "agenturili străine" ştia ce spunea... Asta, mai pe înţelesul tuturor, însemna independenţa financiară totală a României.
   La acea vreme era cel puţin "delicat" să deschizi asemenea subiect căci lumea folosea cuvântul "comunist" cu totală înverşunare fără să realizeze programarea mentală anterioară referitoare la acest cuvânt. Aceeaşi programare mentală a avut loc permanent şi în Statele Unite. Gândiţi-vă la reacţia de repulsie totală pe care o are un cetăţean americal la auzul acestui cuvânt...
   Nicidecum nu susţin că toate ar fi fost perfecte în acele timpuri. Mai ales că acel socialism-comunism nu a fost, în final, altceva decât o altă formă de dominare şi control la nivel statal. Însă în zilele "înghesuielii din decembrie" toţi speram că ce va veni va fi mult mai luminos şi mai bine pentru toţi. Nu ştiam că jocurile erau deja făcute, iar câştigătorul îşi făcea deja totalurile la momentul când Ceauşescu îşi dădea duhul.
   Dacă ne gândim la jumătatea plină cu aer a paharului, ne putem aminti cu toţii "tsunami-ul" de lipsuri şi greutăţi din perioada achitării datoriilor. Poate, însă, e bine de gândit că acest efort l-am făcut din cauza constrângerilor financiare la care FMI-ul ne sclavizase. Ceauşescu şi-a dat seama de truc şi cu cât mai repede plătea datoria, cu atât mai bine. În plus a folosit împrumutul pentru construcţia de infrastructuri productive, fabrici, uzine, etc... şi nu pe vile, yacht-uri, cabane la munte şi plimbări prin lume ca cei de azi.
   Şi eu m-am întrebat mereu: ce-ar fi urmat din 1990 dacă Ceauşescu nu ar fi fost ucis?... Un lucru mi-e foarte clar, cei care l-au ucis ştiau foarte clar ce avea de gând şi acele idei, care or fi fost, şi convingerea că erau realizabile prin eforturile poporului român, i-a speriat atât de tare încât au montat "rivuluţia" şi l-au ucis cu prima ocazie.
   Nu m-ar mira să aflu nici că "bunul pastor" catolic Toekes e (şi era şi atunci), de fapt, agent de destabilizare cu insignă şi soldă pe la CIA, iezuiţi, cavaleri de la Malta sau alte agenţii masonice, illuminati, cabale, etc...
   Când autorul celor de mai sus spune "Am scăpat de dracu', şi am dat peste ta-su!" aş face o precizare clarificatoare şi anume că l-am numit pe Ceuşescu "dracu'" când de fapt, permanent, am avut un singur drac pe planetă, adică ta-su, adică cel care conduce din umbră (căreia i se spune "lumină", dar e falsa lumină), familiile castelor bancare care au introdus acest sistem de sclavizare prin bani. Aceste caste bancare folosesc la bunul lor plac şi după propria lor agendă toată mass-media aşa-numită "de încredere", adică tot ce se cheamă trusturi de presă şi ştiri consacrate şi acreditate ca fiind "surse valide de informaţii". Grijă mare! Jocul e al lor la ambele capete: şi băieţii buni şi cei răi sunt tot ei. Am întors spatele surselor de ştiri vestice şi îmbrăţişăm "dezamăgiţi" şi "înşelaţi" sursele de ştiri estice. Părerea mea e că e tot aia. Joacă pe rând rolul celor buni şi răi când ceilalţi îmbracă tricourile la invers. Dar evidenta predictibilitate a cetăţenilor îndoctrinaţi, deposedaţi de suflet şi spălaţi pe creier de nevoia permanentă de bani, mai mare chiar şi decât cea de aer, a devenit super simplă pentru puterile oculte care "fac jocurile" lumii.

Când ajungi la starea de trezie?

Trucul e simplu: Problemă - Reacţie - Soluţie
Aşa funcţionează stăpânii din umbră sau bubulii sau guvernul ocult sau cabala sau spune-le cum vrei. Numai că problema şi soluţia sunt ale lor, iar reacţia e a oamenilor, dar e o recţie 100% controlată. E valabil pentru absolut tot ce crezi că mişcă liber în jurul tău. Nimic nu mişcă liber. Totul e controlat şi manipulat în favoarea lor.

Aşa funcţionează sistemul lor: ei crează problema şi o aplică suficient timp pentru ca populaţia să dezvolte reacţia. Populaţia începe să strige după ajutor ca reacţie. Atunci tot ei vin şi cu soluţia îmbrăcată într-o formă mascată care aparent rezolvă problema însă e doar o mască. Deja ai fost pus, fără să ştii, în situaţia în care accepţi ca pe ceva bun, ceea ce lor le convine de la început şi le aduce profituri enorme în timp ce tu te alegi doar cu masca de suprafaţă. În majoritatea situaţiilor masca e de scurtă durată sau deloc aplicată. Obişnuieşte-te să vezi în jurul tău în tot ce mişcă aceeaşi schemă. Mereu şi mereu şi mereu. Ei ştiu şi că uiţi repede, pentru că ai creierul plin şi mereu ocupat cu probleme pe care tot ei le-au creat. Când vei striga după ajutor, cel mai probabil ai uitat deja că cu ceva timp în urmă era altfel înainte ca ei să fi creat problema. Sunt specialişti, super parşivi şi cu asta, numai cu asta se dedică de mii şi mii de ani şi îşi lasă moştenire tacticile de "lucru" din generaţie în generaţie.

Când ajungi la starea de trezie? Eşti conştient de lumea în care trăieşti?

La mulţi ani şi multă sănătate! Dar mai bine vă doresc sănătate totală şi în primul rând mentală şi sufletească. Şi până să ajungem la acei "mulţi" ani, hai să începem cu paşi mici: prima oară 2014. Apoi restul. 2014 să vă fie plin de înţelepciune, claritate în înţelegere şi conştientizare a ceea ce se întâmplă în jurul vostru la toate nivelurile, iubire de oameni, Lumină adevărată în suflet şi... împlinirea dorinţelor voastre!

Aaah şi să nu uit, există ceva ce ei nu pot să controleze decât dacă le permiţi: sentimentul de iubire şi schimbul de idei...


...primit pe e-mail în 29 decembrie 2013...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu