Am primit o revelaţie, zilele trecute la o sesiune de strategie la biroul nostru din Germania. Liban, Irak, Iran şi Siria încă sînt în război cu puterile Axei ale celui de-al doilea război mondial. Da, e corect, refugiaţii din acea regiune se scurg acum în teritoriul duşman cu sutele de mii. Cineva, poate Vladimir Putin, trebuie să rupă un tratat de pace, şi asta curînd.
Nu mulţi care citesc aceasta vor şti că sînt multe naţiuni care tehnic sînt încă în război cu Japonia şi Germania, precum şi cu puterile Axei. Tehnic aşa stau treburile. Cînd naţiunile aliate ale Britaniei, Franţei, Statelor Unite şi URSS şi-au asumat autoritatea supremă asupra Statului German în 1945, a existat o documentaţie copiată a exactităţii "Predare şi dispoziţii ale Puterilor Axei". Pentru Germania, în particular, s-a comentat că înfrîngerea datorată naţiunilor Aliate a fost de fapt o debeligerare (un act de completă dizolvare şi totală absorbţie a unui stat învins prin război-N.T.), sau obliterare (ştergere) prin războiala cu un stat suveran. Oricum, identitatea naţională este intactă, vă asigur, chiar dacă este încă prin natura de vasal al Britaniei şi Statelor unite. Este în acest cuvînt "tehnic" unde am putea găsi o soluţie aptă la haosul din Orientul Mijlociu de acum, şi în particular pentru Siria. Permiteţi-mi să explic.
Imperialism Redux
Cîmpurile ucigaşe la care sîntem martori astăzi în Siria şi alte zone din Orientul Mijlociu sînt în realitate părţi dintr-o luptă continuă şi seculară pentru independenţă tribală şi naţională. Încă de dinainte de primul război mondial, regiunea s-a aflat în război cu sine însăşi şi cu ce se poate denumi ca "vesternalizare" a convingerilor fundamentale Islamice.
Fără să extindem această parte într-un studiu istoric, este drept să spunem că sîntem martori la o "reactivare" a conflictului înrudit cu acela din timpul celor două războaie mondiale. Puterile beligerante mişcă pîrghiile aceloraşi ideologii, grupuri şi oameni pe care oamenii puterilor colonialiste le-au avut de generaţii. Cimentarea acestui fapt e destul de uşoară ca şi cum norocul le-ar fi surîs. Tot ce avem de făcut este să conturăm apartenenţele trecute cu cele de astăzi, pentru a galvaniza idea că istoria se repetă. Să privim la un grup în particular, Frăţia Musulmană şi administraţia Obama care ţine spatele acestei organizaţii prin ceva care s-ar numi "Studiu Prezidenţial Directiva 11" Pentru a înţelege pe deplin semnificaţia acestuia, avem nevoie să înţelegem fundaţiile iniţiale ale acestui grup, precum şi stadiul actual al lumii Arabe în general. Administraţia Obama este în exerciţiu astăzi, acelaşi Machiavelism geo-strategic pe care l-au avut guvernele americane trecute.
Stabilită în 1928 de profesorul de şcoală, egiptean, pe nume Hassan al-Banna, Frăţia Musulmană a crescut din idealismul fundamentalist de a instaura aşa numita "vesternalizare". Majoritatea studioşilor ar fi de acord că frăţia a izvorît ca răspuns la Societăţile Young, seculare, organizate de nimeni altcineva decît legendarul T.E. Lawrence, mai bine cunoscut ca Lawrence de Arabia. Este figura enigmaticului Lawrence care ne livrează stadiul actual de afaceri în şi în jurul Damascus din Siria. Aşa cum a fost cazul în trecut, "frăţia" a fost folosită ca pîrghie de mecanism imperial.
Asignat de către Inteligenţa Armatei Britanice pentru a forma o armată arabă de revoltă împotriva Turcilor Otomani, mai tîrziu, Lawrence s-a deziluzionat cu împărţirea Arabiei după război. El a devenit descumpănit în particular de eforturile coroanei de a stabili un stat Evreu în mijlocul Palestinei. Dar acesta este un subiect de multă speculaţie. Ce este clar, oricum, sînt supunerile şi politicile străine care încă deţin puterea iminentă în regiune. Cît despre Lawrence, moartea sa misterioasă din 1935 este acum larg acceptat că a fost un asasinat, mai degrabă decît un simplu accident de motocicletă. Visul lui Lawrence de a exista o Arabia independentă a fost destrămat cu un document cunoscut precum "Acordul Sykes-Picot" care a fost influenţat pe larg de o familie proeminentă pe care o vedem implicată în afacerea din Orientul Mijlociu de astăzi. Negocierile foarte secrete Sykes-Picot au fost puternic influenţate de aşa numita "Declaraţia Balfour", care în esenţă a fost un acord între Coroana Britanică şi notoria familie bancară Rothschild. Cititorul poate spicui prin esenţa acestei negocieri de a fi creat acolo Israelul din cenuşa Imperiului Otoman şi Arabiei. Esenţa acestui acord poate fi văzută din cuvintele Sultanului Turciei cînd Zioniştii s-au oferit să cumpere Palestina de la Imperiul Otoman. Sultanul a replicat că poporul său a învins Imperiul cu sînge şi era proprietar şi că:
"Evreii pot să cheltuiască milioanele lor. Cînd Imperiul meu va fi divizat, poate vor obţine Palestina pe nimic. Dar numai cadavrul nostru poate fi divizat. Niciodată nu voi consimţi la secţionare pe viu."
Înţelegerea s-a terminat cu Rothschild şi Britanici finanţînd războaiele europene, cu atragerea Statelor Unite în conflict şi în final cu Otomanii care au fost ciopliţi aşa cum s-a sugerat, împreună cu lovirea Germaniei şi Rusiei şi trimiterea lor în casa săracă a războiului şi tranformate în creditori de război pentru aceşti bancheri. Aşa cum vedem astăzi, Rusia lui Putin este singura naţiune exonerată de mutilanta datorie naţională, dar asta e altă poveste.
Cine sînt adevăraţii Nazişti?
Am intrat în această istorie discutînd despre absenţa unui tratat de pace între Siria şi Germania. Această istorie vorbeşte despre un suporter faimos în lume, al independenţei Arabe şi puţin cunoscuta întîlnire propusă dintre Lawrence şi Adolf Hitler al Germaniei. Lawrence, ca şi alţi veterani ai primului război mondial, a detestat idea ca mai mult război să facă ravagii în Europa. Deci a fost cea mai proeminentă celebritate vestică a Arabiei care a fost ucis într-un asasinat politic în prezilele celui de-al doilea război mondial. Cu asta în minte este important să notăm faptul că Frăţia Musulmană a fost aliniată cu Hitler şi cu Naziştii în cel de-al doilea război mondial. Aici vedem aceleaşi strategii colonialiste şi imperialiste care se desfăşoară pînă astăzi. Ideea unei coeziuni libere a Orientului Mijlociu este ruptă în bucăţi din nou, de aceleaşi vechi lupte pentru putere.
Lawrence al Arabiei a plănuit, organizat şi condus o rebeliune naţională a poporului Arab şi le-a dat prima oportunitate în secole de a deveni o importantă putere în Orientul Mijlociu. Eforturile sale şi ale camarazilor Arabi au fost deviate de interesele Anglo-Franceze Zioniste. Aceste interese au fost mult prea puternice ca să fie trecute cu vederea de Arabi, precum vedem că se întîmplă astăzi. T.E.Lawrence a spus cu mult înainte de moartea sa: "oponenţii naţionalismului arab au avut arme mai mari, doar atît."
Pe această linie de gîndire pare pertinent astăzi să reamintim lumii aşa-numita campanie Sirio-Libaneză, de asemenea cunoscută ca "Operaţiunea Exporter", în al doilea război mondial. Aceasta a fost invazia aliată a lui Vichy, controlat de Francezi, în Siria şi Liban în 1941. Pe atunci presa vestică a fost cenzurată pentru a reduce efectele negative pe care invazia le-ar putea avea asupra opiniei publice. Această dinamică ne arată că idealurile lui E.T.Lawrence şi ale altora au fost foarte de temut, aşa cum sînt şi în ziua de azi. Bătălia pentru Siria şi Liban a putut vedea lupte în aceleaşi regiuni unde vedem Isil, Al-Queda, aşa numiţii jihadişti moderaţi şi alte lupte de proximitate în care se ucid unii pe alţii. Anticul oraş Palmyra şi multe părţi din Irak au fost trecute prin sînge pînă cînd Armistiţiul de la Saint Jean d’Acre, bazic, a predat Siria şi Libanul în mîinile Britaniei. Siria şi celelalte naţiuni au declarat război Germaniei Naziste după aceea, dar niciodată nu a existat un document de încetare semnat oficial între Germania şi aceste state. Britanicii, Americanii, Francezii şi Sovieticii probabil au declarat că nu e necesar, dar aceasta este pe lîngă subiect, Siria şi Libanul sînt naţiuni suverane.
Astăzi putem vedea pe Youtube un video de la Ministerul Apărării din Rusia care arată forţele aeriene ale lui Putin cum aştern "moderat" moartea în proximităţile oraşului Aleppo. Aceste imagini sînt ironice cînd cineva consideră ce a spus Şeicul Hamoudi al Aleppo despre Lawrence al Arabiei la audierile despre moartea ofiţerului britanic:
"Este ca şi cum aş fi pierdut un fiu. Spuneţi-le în Anglia ce am spus. Omenia, omul, liber în libertate, o minte fără egal. Nu văd nici o greşeală în el."
O strategie anti-arabă în desfăşurare
În epica sa carte despre revolta Arabă din timpul primului război mondial, "Seven Pillars of Wisdom" (Şapte Piloane de Înţelepciune), Lawrence descrie trădarea vestică a oamenilor arabi, şi schimbarea propriilor lor convingeri. Aceasta se adaugă, pe calea Institutului pentru Revizii Istorice, transformărilor portretizate de Lawrence şi ajută la aşternerea terenului de lucru pentru al treilea (3) război mondial pe care îl vedem în derulare în lumea întreagă acum. Lawrence a ştiut de pe atunci, aşa cum unii ştiu acum, că actuala criză din Orientul Mijlociu este numai despre fragmentarea şi slăbirea arabilor. Războaiele pe care le vedem acum nici măcar nu au legătură cu Islamismul. Musulmanii sînt doar o ţintă uşoară şi o pîrghie convenabilă pentru a înteţii conflictele dintre oameni.
Scopul revelării acestora toate, în particular ne-existenţa instrumentului de pace dintre aceste naţiuni islamice şi Germania, este că adevărata bătălie este şi a fost întotdeauna subminarea Arabiei de către influenţele vestice. În al doilea rînd, scopul este de a sugera un tratat simbolic dar semnificativ aşa cum Bashar Hafez al-Assad a conturat. Un astfel de tratat între Siria şi Germania ne-ar putea ajuta să economisim miliarde de dolari cheltuiţi şi milioane de morţi sau evacuaţi. Eforturile politicii de exterior din Washington, Londra, Bruxelles către Orientul Mijlociu nu au avut absolut nimic de-a face cu îmbunătăţirea situaţiei oamenilor de pe străzile acestor oraşe. Aceasta este fundamental clar, odată ce vedem temerile lui T.E.Lawrence reactivate încă o dată - şi războiul, în ultimă instanţă, nu este un prieten pentru cetăţeanul obişnuit. Cît despre al doilea punct iată rezumatul şi sugestia.
Un final Pacifist al jocului
O navă germană de recunoaştere ridicată peste teritoriul Sirian chiar în aceste momente înseamnă zbor în teritoriul duşman. Potrivit oricărei convenţii despre care avem cunoştinţă, pînă cînd ostilităţile dintre orice putere a Axei care să fie declarată oficial că ar fi terminate între naţiuni, acel stadiu de război ar putea încă să existe tehnic. Un tratat acum, între Siria, Liban, Iran, Irak şi alte naţiuni care nu au semnat oficial asemenea declaraţii, îndeplineşte trei funcţii foarte importante.
Prima şi cea dintîi, de pildă, un "troc" între Bashar Hafez al-Assad şi aceste naţiuni înaintează conceptul de independenţă Arabă pe care l-a susţinut E.T.Lawrence. Ca şi catalizator, Assad ar indemiza mulţi proprietari Islamişti şi ar respinge milioane din potenţialul unui nou Imperiu Otoman, despre care unii profetizează că este în lucru. În al doilea rînd, un tratat între Germania şi Siria în particular, ar realinia vehement strategia alianţei vestice. Sau în alte cuvinte să anuleze orice joc bancar sau încercare nouă de a distruge şi fragmenta pe mai departe Orientul Mijlociu.
În cele din urmă şi poate cel mai semnificativ, republica Germană care finalizează trecutul şi termină cu ultimele vestigii ale moştenirii Naziste, ar elibera o dată pentru totdeauna poprul german de controlul din butoane al aliaţilor. Pentru a nu exista nici o greşeală, Germanii au trăit într-un stat vasal fără drept de apel şi contestare, de mai bine de 70 de ani. Chiar pînă în ziua de azi vestigii ale fricii şi neîncrederii presează asupra germanilor după cum unele secţiuni din Carta Naţiunilor Unite încă exprimă republica într-o lumină suspectă. În timp ce unii proclamă că Angela Merkel este doar o simplă marionetă a Washington-ului, decretele cu stiloul şi hîrtia asigură literalmente că Statul German încă nu este independent. Pe scurt, un tratat de barter al lui Assad ar cimenta noţiunea că Germania este o naţiune de liberă voinţă. Pentru unii de aici din Germania, acest gen de acţiune ar fi foarte bine primită. Majoritatea germanilor cu carte ar putea proclama "sînt timpuri înalte", i s-a permis naţiunii independenţa adevărată de către puterile Aliate.
Ar fi timpuri înalte pentru toate naţiunile suverane şi oamenilor li s-ar garanta dreptul libertăţilor lor corespondente. În acest gen de "tehnicităţi" regăsim tot haosul şi crimele care continuă în lumea noastră. Europa s-a aliniat păcii cu ţările din Orientul Mijlociu, şi mai important, pe partea ideologică a Rusiei, ceea ce este egal cu pacea lumii şi magnitudinea impresionantă a propunerii. Germania este cheie către rezolvarea păcii, pentru că America şi Britanicii nu au nici o şansă ca hegemonie. Cel puţin aceasta este teoria mea.
Phil Butler este cercetător şi analist, politician ştiinţific şi expert în Europa de Est. Exclusiv pentru revista online "New Eastern Outlook".
Sursa
