Untwine: Este adevărat că Terra a amînat propria ascensiune înainte?
Cobra: Se întîmplă chiar acum, nu s-a mai întîmplat niciodată inainte, dar se petrece chiar acum, pentru ca oamenii să aibă mai mult timp pentru a aşeza situaţiile lor.
U: Care a fost data pe care o avea pregătită original?
C: Planul original a fost anul 2000 sau 1999.
U: Francis Bacon a fost cu adevărat St. Germain înainte să asceandă?
C: Da.
U: Cu adevărat este el cel care a scris istoriile lui Shakespeare?
C: Da.
U: În ce măsură gradele inferioare de masoni liberi cooperează cu planurile Cabalei?
C: Aproape zero. Structura reală a Cabalei din masoneria liberă începe cu gradeul 32 sau 33, nu mai jos. Deci oamenii, pînă la acel grad, nu au idee despre reţeaua Illuminati şi nu cooperează activ cu ea.
U: Ok, deci lor nu li se spune despre planurile de depopulare şi toate astea?
C: Nu, nu.
U: Participă fără să ştie?
C: De fapt toată lumea participă fără să ştie. Simplu suportă agenda Cabalei într-un fel sau altul, deci nu se limitează la masonii liberi. Se petrece peste tot, de fapt, fiecare fiinţă umană, în viaţa ei, a sprijinit agenda cabală într-un fel sau altul. Nu direct, ci ca efect secundar al stilului lor de viaţă.
U: Ok. Deci masonii liberi fac lucruri bune uneori?
C: Oh da, de multe ori, în special gradele inferioare, ei fac multe lucruri bune. Nu întotdeauna dar de multe ori.
U: Ok. Deci învăţăturile care le-au fost date nu sînt întodeauna distorsionate?
C: Ei bine, e doar o altă organizaţie, ca multe alte organizaţii similare. Eu ceva cunoştinţe spirituale şi oculte într-o anume măsură şi sînt desigur şi infiltraţi, dar mai jos de gradul 32 nu sînt parte din Cabală.
U: Ok. Îngeri sînt specie diferită de umani?
C: De fapt unele fiinţe care sînt în corp uman sînt îngeri. Noi sîntem îngeri care am venit din alte sisteme stelare. Dar evoluţia umană aşa cum este înţeleasă pe această planetă este un curs diferit de evoluţie faţă de cea angelică.
U: Ok. Culorile de piele prezente pe această planetă sînt native ale aceste planete?
C: În fapt umanitatea şi ADN-ul uman au fost influenţate de atît de multe rase că nu poţi defini nici o fiinţă ca fiind a acestei planete, ca fiin locali ai acestei planete, totul este un amestec de diferite ADN-uri şi timpi diferiţi de evoluţie.
U: Ok. Ce s-a întîmplat cu dinozaurii?
C: Au fost extinşi datorită activităţii Soarelui Central Galactic care a declanşat ceva vreme cosmică în violet în acest sistem solar, ceea ce a afectat şi aceată planetă.
U: Ok. Şi a fost o creaţie naturală?
C: Da.
U: Şi celelalte tipuri de fiinţe coabitau cu ei, cum ar fi umanii?
C: Umanii nu au fost prezenţi în acel timp, dar exitau alte fiinţe umanoide în vizită, de pe alte sisteme stelare care erau prezenţi pe planetă, dar nu în număr mare.
U: Sînt cele patru elemente, aer, apă, foc şi pămînt, comune tuturor planurilor existenţei şi întregului Univers?
C: Da.
U: Există mai mult de şapte culori?
C: Există, de fapt, o infinitate de culori depinzînd de cum le defineşti. Şi sînt multe culori care nu sînt vizibile ochiului uman pentru că nu sînt parte din spectrul vizibil.
U: Ok, deci sînt multe alte nuanţe diferite ale celor pe care le ştim, dar sînt cîteva pe care nu le putem vedea.
C: Exact.
U: În graficul tău despre planuri, cele mai de jos subplanuri ale planului fizic corespund lichidului şi gazului. [C: Da.] Asta înseamnă că temperatura creşte pe măsură ce te mişti în sus printre planuri?
C: De fapt, cînd adaugi energie într-un anume sistem creşti fecvenţa vibraţională, acesta este motivul ocultist şi spiritual pentru care lichidele se transformă în gaz cînd adaugi energie acestora, sau de ce anumite obiecte se lichefiază cînd le adaugi mai multă energie. Şi desigur, dacă acest proces continuă se ajunge la planul de plasmă şi dacă acest proces continuă mai departe se ajunge la planul eteric şi aşa mai departe.
U: Deci dacă e relaţionat cu temperatura, dacă faci saună, de exemplu, ar ajuta evoluţiei?
C: Ei bine, energia pe care o primeşti de la saună este departe de a fi suficientă pentru a declanşa schimbarea spirituală.
U: Ok. Dar poate ajuta la a ne obişnui?
C: Dacă aşa eşti ghidat, sigur că poţi să o foloseşti.
U: Toate obiectele care există în planul fizic există şi în alte planuri mai înalte?
C: Da, întotdeauna există arhetipuri pentru fiecare obiect fizic, care există în planurile mai înalte.
U: Deci asta include şi mîncarea.
C: Da.
U: Deci, spre exemplu, dacă porţi un cristal în planul fizic, şi apoi mori, poţi încă să fi cu acel cristal în planul eteric sau astral?
C: Da, dacă doreşti, dacă ai dorinţa se poate aranja.
U: Despre revenirea divinului feminin, vorbim mai mult despre energii şi nu genuri, da?
C: Vorbim despre energii, dar aceste energii se manifestă şi în formă feminină într-un corp uman.
U: Ok. Şi sînt prezente şi în bărbaţi da?
C: Da, desigur, sînt prezente şi în bărbaţi şi sînt prezente şi în alte specii şi alte forme de viaţă.
U: Ok. Deci bărbaţii şi femeile sînt egali în toate aspectele da?
C: Da.
U: Poţi vorbi despre cum se va manifesta revenirea divinului feminin în vieţile noastre de zi cu zi?
C: Se manifestă în schimbări fizice în fiinţele umane şi psihologii din vest au descoperit că structurile psihologice ale fiinţelor bărbaţi şi femei de pe această planetă s-au schimbat drastic în ultimele cîteva decade. Şi asta este exact şi precis datorită revenirii femininului pe această planetă, unde bărbaţii sînt mai mult în contact cu emoţiile lor şi femeile sînt mai capabile să exprime propriul lor adevăr. Este parte a procesului.
U: Ok. Se pare şi că devenim mai receptivi unii la alţii, mai cooperanţi şi ascultători unii către alţii?
C: Da. La scală globală.
U: Uneori e dificil să fi receptiv cînd sînt atît de multe lucruri pe planeta asta care nu ar trebui primite, ai ceva informaţii despre asta?
C: Da. E foarte important să nu fi receptiv la negativitate ci să fi receptiv numai la lucruri bune, deci să fi receptiv în mod selectiv.
U: Da. Deci treaba e că nu a fost suficientă energie feminină pe această planetă, sau e că a fost mereu aici dar a fost distorsionată?
C: A fost distorsionată. În fapt nu e posibil să fie distrusă, forţele întunericului au încercat să o dostrugă, dar singurul lucru pe care l-au putut face a fost să o distorsioneze. Deci a fost prezentă, dar a fost suprimată şi distorsionată.
U: Ok. Deci revenirea este o vindecare?
C: Revenirea este un fapt în sine, un fapt energetic. Energia feminiă pură şi balansată revine chiar acum prin liniile de lege cosmice, prin galaxie, în Sistemul Solar şi la suprafaţa planetei.
U: Ok. Deci vindecă tot femininul care a fost prezent aici mereu, dar care a fost distorsionat.
C: Da, exact.
U: Şi deci ai fi de acord că pentru a fi capabilă să revină într-un mod sănătos are nevoie să fie conectată şi cu masculinul, că ambele au nevoie una de alta?
C: Da, chiar există o anumită fază cînd conexiunea între masculin şi feminin este necesară pentru a continua vindecarea. Nu este posibil să întrupezi femininul sănătos fără să fi conectat cu masculinul, şi invers la fel.
U: Da. E natural să existe atît de multă ploaie şi zăpadă în anumite părţi ale lumii sau sînt manipulate?
C: Un aspect al acestora sînt modificările vremii cu tehnologie scalară şi cealaltă parte a ecuaţiei este un răspuns natural al planetei la activitatea crescîndă a Soarelui Central Galactic.
U: De ce au forţat archonii pe oameni să se încarneze cînd au planuri de depopulare în masă?
C: Nu este în agenda archonilor să depopuleze planeta, este agenda a unei anume facţiuni din Illuminati. Ei au avut ideea că cu mai puţini oameni ei vor avea circumstanţe mai bune pentru ei înşişi. Ar fi avut nevoie doar un număr redus de sclavi, nu au nevoie de 6 sau 7 miliarde de sclavi, au nevoie doar de jumătate de miliard, acesta e planul lor. Şi, desigur, planul nu a putut fi niciodată dus la final pentru că, în primul rînd, Forţele Luminii n-ar fi permis niciodată asta şi, în al doilea rînd, archonii n-ar fi permis niciodată asta pentru că archonii au nevoie de mulţi oameni în planul fizic pentru a-şi menţine sistemul în funcţiune. Deci acel plan a fost doar o nebunie a unei facţiuni illuminati care niciodată nu a fost menit să reuşească şi, de fapt, niciodată nu a fost posibil să se manifeste.
U: Ok. Deci planul archonilor a fost să ne transforme în fiinţe ca ei sau au nevoie de oameni cu conexiune cu lumina pentru a se hrăni?
C: Planul archonilor a fost să menţină lumea suprimată ca sclavi. Este imposibil pentru o fiinţă umană să devină ca un archon.
U: Ok, atunci archonii au nevoie de umani pentru a se putea conecta cu lumina, au nevoie de această energie?
C: Ei au nevoie, de fapt, de energia fricii, aceasta este principala lor hrană.
U: Ok. Care este originea autismului?
C: Este o disociere a personalităţii datorată traumei.
U: Care este scopul CERN-ului, reţelele de nivel 1, 2 şi 3?
C: Este unul din, aş spune, proiecte, a fost original un proiect al grupului Chimera de a crea o formă de transmisie pentru unele din tehnologiile lor, pentru a menţine armele lor exotice, precum diferitele bombe exotice pe care le au. Anumite părţi ale acesteia au fost deja curăţate, dar nu complet. Dar există multă dezinformare despre CERN deci ai nevoie să fi foarte multă grijă despre ce citeşti în Internet despre el. Nu totul este adevărat.
U: Ok. Care este semnificaţia vulturului cu două capete ca simpol al Rusiei şi, de asemenea, pentru scoţieni şi masonii liberi?
C: Este, de fapt, un simbol foarte vechi pentru anumite linaje, anumite linii de sînge ale Illuminati. Şi au diferiţi reprezentanţi în multe ţări europene şi poţi vedea acest vultur cu două capete în Rusia şi este foarte asemănător cu vulturul cu două capete Austro-Ungar. Aparţine unei anumite familii care şi-a avut originea în Asia Minor acum mai mult de 2500 de ani.
U: Ok. Asta este o facţiune negativă a Illuminati?
C: Da.
U: Ok. Ce sînt gluonii?
C: Gluonii sînt particule subatomice care ţin efectiv nucleii atomilor împreună. Ei menţin kuarcii în nucleul atomic împreună. Ei sînt purtătoarea forţei nucleare puternice şi această forţă nucleară puternică este responsabilă pentru existenţa materiei, pentru că fără gluoni, fără forţa nucleară puternică, toată materia s-ar disipa imediat.
U: Ok. Ei au fost manipulaţi de întuneric nu?
C: Nu direct, dar interacţiunea între gluoni şi alte particule subatomice au fost manipulate, da.
U: Este parte a tehnologiei Vălului?
C: Este parte a anumitor tehnologii ale grupului Chimera, care sînt parte ale sistemului de securitate al Vălului, s-ar putea spune.
U: Ok. Tahiionii vor începe să inunde planeta imediat după Eveniment?
C: Da.
U: Vor fi filtraţi progresiv pentru ca detoxificarea să nu fie prea intensă pentru umanitate?
C: Da, va fi regulată de fiinţe ale Luminii în aşa fel încît să nu fie vătămător, de fapt va fi foarte benefic.
U: Ce s-a întîmplat cu adevărat în timpul experimentului Philadelphia?
C: A fost creat un cîmp magnetic foarte puternic în jurul lui Eldridge (distrugătorul USS~ DE-173) şi a fost teleportat la o altă locaţie.
U: Da. Şi apoi a revenit?
C: Da.
U: Care a fost scopul său?
C: În realitate a fost un experiment al militarilor negativi, ei au vrut să dezvolte anumite arme şi tehnologii pentru a avea o margine de a-şi menţine puterea. A fost parte a proiectelor lor secrete.
U: Ok. Deci ei chiar au vrut să îl facă invizibil?
C: Da.
U: Ok. Şi Tesla a fost implicat cu adevărat la început?
C: Da, a fost implicat, el nu a înţeles în fapt cu cine se implicase şi a mai existat şi multă presiune şi ameninţări asupra lui de către facţiunea Bush a Cabalei.
U: Al Bielek chiar a călătorit în secolul 22 şi î 29 într-o linie de timp alternativă?
C: Nu.
U: Ok, atunci ce fel de experienţă a avut el, chiar a fost acolo în experimentul Philadelphia, nu?
C: Ok, ar fi necesar să explic anumite lucruri, există multă dezinformare despre experimentul Philadephia şi despre liniile de timp. Scopul acestui experiment nu a fost legat de liniile de timp. A fost mai mult despre teleportarea prin spaţiu. Deci multă informaţie despre asta şi despre proiectul Montauk nu este corectă.
U: Deci chiar nici în Montauk nu au existat experimente cu liniile de timp?
C: Ei încercau să facă asta dar nu au reuşit. Au fost mult mai puţin reuşite decît spun oamenii.
U: Ok. Unii oameni spun şi că Aleister Crowley a fost în conexiune cu experimentul Philadelphia, e adevărat?
C: Ok Aleister Crowley a fost conectat cu grupul Chimera, indirect. A fost conectat cu civilizaţia de ruptură care se forma şi izvora din militarii negativi. Şi a fost folosit în unele proiecte într-un fel.
U: Pentru a avea un efect ocult din experimentul pe care îl făceau?
C: De fapt, aş spune că era o anumită celulă a militarilor negativi în interiorul NACA (National Advisory Committee for Aeronautics), care era ineteresată în conectarea ocultului cu tehnologia avansată. Şi Crowley a fost folosit, sau mai bine aş spune manipulat, în a promova agenda lor.
U: Ok. Scaunul de la Montauk provine din prăbuşirea de la Roswell?
C: Nu.
U: De unde provine scaunul din Montauk?
C: Scaunul din Montauk, din nou, nu este exact cum se descrie, a fost mai mult, aş spune, o poartă dimensională, nu a fost o maşină de manipulare a liniei de timp.
U: De unde l-au obţinut?
C: L-au construit, de fapt, prin inginerie inversă din tehnologie extraterestră, dar a fost în fapt realizarea lor.
U: Ok. Ce fel de tehnologie extraterestră?
C: Au fost diferite rase implicate în asta, au fost cîteva prăbuşiri de OZN care au fost luate de militarii negativi şi supuse ingineriei inverse, la, aş spune, jumătatea anilor 40 şi mai departe. Militarii negativi au fost foarte mult interesaţi în dezvoltarea acestor tehnologii şi Montauk a fost exact centrul pentru dezvoltare a unora din aceste tehnologii şi cum am spus, principalul lor obiectiv a fost teleportarea prin spaţiu.
U: Ok. Şi nu erau şi rase pozitive implicate?
C: Erau implicate, dar nu direct pentru că era necesar să fie foarte precauţi.
U: Cum erau implicaţi?
C: Ei încercau să vireze întreaga dezvoltare în direcţii mai pozitive. Şi sub Long Island a fost o vastă reţea de tuneluri şi camere subterane cu diferite baze pentru diferite civilizaţii şi unele din ele erau pozitive. Ei încercau să direcţioneze întreaga situaţie într-o direcţie mai pozitivă, pentru că militarii negativi dezvoltau şi ei portaluri negative prin explozii nucleare subterane, ei, de fapt, deschideau portaluri cu anumite sisteme stelare negative din acest sector de galaxie şi ei au deschis, de fapt un portal în ianuarie 1996 şi toţi ştiţi ce s-a întîmplat după aceasta.
U: Da. Ce fel de navă s-a prăbuşit în accidentul din Roswell?
C: A fost o navă a gri-ilor şi s-a prăbuşit datorită anomaliilor magnetice care erau parte a Vălului. Nava nu a fost capabilă să se descurce cu aceste anomalii magnetice şi s-a prăbuşit.
U: Ok. Deci este adevărat şi că în toate aceste prăbuşiri de OZN-uri, sistemele lor de propulsie folosec tahiioni şi pentru că sînt blocaţi de Văl, acestea s-au prăbuşit?
C: Nu, ele s-au prăbuşit datorită anomaliilor din cîmpurile magnetice şi în continuumul spaţie-timp al Terrei. Vălul este acolo de mai bine de 25000 de ani. Acum Vălul este, aş spune, e complet. Deci nu mai avem prăbuşiri de OZN-uri pentru că nimeni nici măcar nu încearcă să aterizeze aici, în acest timp. Acum 50 de ani era posibil să aterizezi, dar era foarte riscant.
U: Este adevărat că porţi stelare (stargate) ca în serialul Stargate, există cu adevărat?
C: Da, desigur. Nu arată exact la fel, dar ideea e destul de apropiată. Acestea sînt tehnologii de teleportare despre care am vorbit. Ai o intrare, un portal şi portalul de ieşire altundeva şi treci printr-o gaură de vierme din puctul A către punctul B, asta este ce dezvoltau în Montauk.
U: Ok. Deci au existat multe porţi stelare pe Terra?
C: Destul de multe. Acum toate porţile stelare din mîinile Cabalei au fost preluate. Mişcarea de Rezistenţă, desigur, încă are multe dintre ele şi multe din ele duc la alte sisteme stelare.
U: Ok deci acum toate sînt în mîinile Forţelor Luminii?
C: Da. Dar nu aş spune care este stadiul grupului Chimera cu privire la asta.
U: Ok. Ce sînt făuritorii de aripi (wingmakers)?
C: Ei sînt reprezentanţi ai unui anume aspect al civilizaţiei centrale care a luat contact cu suprafaţa acestei planete într-un anume fel, dar e nevoie să înţelegi că este sursa originală de informaţie despre făuritorii de aripi şi că sînt multe alte surse şi e nevoie să foloseşti propriul discernămînt în care sursă are dreptate şi care nu.
U: Ok. Şi ce s-a găsit în Canionul Chaco din New Mexico?
C: Da, a fost o anumită capsulă, s-ar spune, care conţinea coduri şi informaţii.
U: De la făuritorii de aripi?
C: Da.
U: Cine au fost regii David şi Salomon al Ierusalem-ului?
C: Este parte a unei din cele mai vechi linaje, de fapt, ei încercau în felul lor să aducă Lumina înapoi pe planetă.
U: Ok. Deci este un linaj pozitiv?
C: În fapt a fost un linaj pozitiv, dar a fost infiltrat.
U: Ok. Care este istoria din spatele pietrei de fundaţie din domul pietrei din Ierusalem?
C: Ok, piatra fundaţiei este un simbol foarte puternic care există şi în masoneria liberă, este centrul de gravitate al manifestării. Cînd manifestarea începe, întotdeauna începe dintr-un punct. Acel punct este punctul dorinţei divine. Acesta este simbolismul din spatele pietrei fundaţiei. Dacă ai acel punct, acea piatră de fundaţie şi dacă acea piatră de fundaţie este suficient de puternică, se poate construi o clădire foarte puternică. Asta înseamnă că dacă ai un scop perfect, poţi manifesta orice.
U: Ok. Deci asta e ceea ce masonii numesc piatra de colţ (the cornerstone)?
C: Da.
U: Există mai mult de 3 dimensiuni ale spaţiului?
C: De fapt, da, sînt mult mai multe, noi trăim într-un spaţiu de 10 sau 11 dimensiuni, depinzînd de propria definiţie şi dimensiunile mai înalte sînt întortocheate şi complexe, sînt ascunse în planurile mai înalte ale existenţei.
U: Deci cînd mergi în sus în planuri, astral, mental etc., sînt mai multe dimensiuni de spaţiu care sînt deschise?
C: Da.
U: Şi cum e cu dimensiunile timpului?
C: Timpul este definit de evoluţie. Deci este doar o dimensiune, este o curgere, este un rîu, un vetor. Nu este un spaţiu. Este un vetor de intenţie, un vector de evoluţie.
U: Ok. Şi astfel are reguli diferite pe măsură ce mergi în sus între planuri?
C: De fapt cursul direcţional este acelaşi, dar viteza şi percepţia proprie a acestei curgeri poate fi diferită.
U: Ok. Despre MK Ultra, au fost capabili să îi identifice înainte de naştere sau i-au luat dintre milioane de victime?
C: În realitate majoritatea dintre ei au fost selectaţi prin testări psihologice în şcoala primară.
U: Ok. Beatles au fost victime MK Ultra?
C: Da.
U: Deci au fost răpiţi şi puşi în tabere de control mental?
C: Nu chiar, pentru cei mai mulţi dintre aceste victime programarea a fost un pic mai subtilă. Nu ca în cazul răpirilor de copii şi punerea lor undeva, a fost mai subtilă şi mai puţin vizibilă.
U: Deci erau încă în familii normale?
C: Da, majoritatea acestor copii erau în familii normale, dar aveau ceva timpi lipsă ai putea spune.
U: Ok. Deci Yoko Ono l-a ajutat pe John Lennon să iasă din asta?
C: A încercat, da.
U: Dar nu a reuşit complet?
C: Nu e uşor să reuşeşti în special cînd conştienţa despre acea situaţie nu era aşa prezentă acum mulţi ani.
U: Ok. Deci Yoko şi John erau parte din grupurile pozitive sau încercau să facă lucruri pozitive?
C: Ei încercau să facă lucruri pozitive. De fapt mulţi oameni din industria muzicală încearcă să facă lucruri pozitive, dar sînt foarte limitaţi de propria lor programare şi de presiunea pe care o primesc de la reţeaua Illuminati.
U: Ok. Toate animalele care sînt prezente pe Terra sînt native de pe Terra?
C: Nu, multe dintre ele au fost aduse pe această planetă acum mult timp.
U: Unii oameni vorbesc despre experienţele în afara corpului (OBE) în afara atmosferei terrestre, e posibil cu Vălul încă în poziţie?
C: E posibil dar e nevoie să fie o experienţă adevărată pentru că mulţi oameni au doar propriile dorinţe şi iluzii astrale despre ce se petrece, dar uneori da, poate fi o experienţă reală.
U: Care este istoria din spatele scheleţilor giganţi care au fost găsiţi pe Terra?
C: A existat, în fapt, o rasă de giganţi care a trăit pe această planetă şi această cunoaştere a fost suprimată.
U: Pînă cînd au fost ei aici?
C: Aş spune că majoritatea dintre ei au dispărut acum 12000 de ani, dar încă mai existau un mic număr din ei pînă acum 5000 de ani.
U: Ok. Erau pozitivi sau amestecaţi, sau...?
C: Amestecaţi.
U: De ce au fost dispariţii în Triunghiul Bermuda şi unde s-au dus?
C: Există un anume cîmd generator pe solul oceanului care distorsionează cîmpul magnetic în jurul lui şi aceste dispariţii, de fapt, sînt foarte similare cu ce s-a întîmplat cu Eldridge în experimentul Philadelphia.
U: Deci sînt teleportate altundeva pe Terra?
C: Uneori sînt teleportate în planul eteric, uneori sînt teleportate altundeva în planul fizic.
U: Cum este situaţia în Aeroportul Denver acum?
C: Poţi să întrebi mai clar?
U: Mai există încă ceva baze ale Cabalei acolo?
C: Mai există foarte puţine, foarte aproape de suprafaţă în părţile joase ale aeroportului, dar nu adînc în subteran. Majoritatea acestora, baza cea mare, a fost curăţată complet. Dar mai sînt cîteva spaţii de subsol care nu au fost încă curăţate, dar nimic de îngrijorat.
U: Am văzut că există capsule ale timpuli îngropate sub anumite monumente precum în aeroportul Denver, alte locuri aici în Vancouver şi alte oraşe, ce sînt acestea?
C: Sînt mesaje codate pentru că Illuminati au un plan pe termen lung şi ar dori să trimită aceste capsule către generaţiile viitoare de Illuminati.
U: Ok. Care este originea entităţilor?
C: Entităţile sînt parte a evoluţiei şi cînd această evoluţie este suprimată, aceste entităţi pot deveni destul de negative, altfel ar urma simplu evoluţia angelică.
U: Care este originea craniilor de cristal?
C: Multe din aceste cranii de cristal au fost folosite în perioadele post-atlanteene pentru divinare. Unii şamani încă le folosesc cu acest scop.
U: Cimitirele actuale sînt parte din sistemul archonic?
C: Da, în fapt ele sînt încă folosite în grilele eterică şi de plasmă, da. Dar şi Forţele Luminii le folosesc pentru a ancora Lumina acolo, deci este o situaţie amestecată.
U: Ok. Este în oridne să arzi un corp mort?
C: Este în oridne după o anumită perioadă de timp cînd corpul eteric a plecat complet din corpul fizic, deci e foarte important să aştepţi cîteva zile după momentul morţii.
U: Te aştepţi ca energia din atacul de steag fals recent din Paris să fie transmutată în lucruri mai pozitive?
C: Deja este transmutată într-un anume fel, aduce mai multă armonie şi unificare de scop printre populaţie, dar desigur, Cabala încearcă să folosească în felul lor această energie. Depinde de oameni dacă nu se lasă distraşi de aceasta, aş sugera tuturor să se focalizeze pe altceva, e doar o distragere.
U: Tectitele sînt tahiionizate?
C: Sînt şi toţi meteoriţii sînt tahiionizaţi într-un anume grad, dar nu într-un grad total pentru că nivelul de energie tahiionică a crescut drastic în galaxie în ultimele cîteva secole.
U: Ok. Toate pietrele Sfîntului Graal sînt tektite?
C: Nu.
U: Catharii au avut piatra "Graal-ul Cinta Mani" în evul mediu?
C: Ei au avut acea piatră pentru o anumită perioadă de timp.
U: Forţele Luminii au toate pietrele Sf. Grral-uri acum?
C: Da.
U: Corpurile noastre sînt mai înalte decît planul mental, sînt localizate pe Terra?
C: Da.
U: Iisus a fost cu adevărat crucificat?
C: A trecut prin acel proces, da.
U: Magdalena s-a ridicat?
C: Da.
U: Cei 12 apostoli au fost toţi bărbaţi sau erau jumate femei şi jumate bărbaţi?
C: Au fost 12 apostoli bărbaţi şi erau de asemenea 12 apostoli femei, despre care nu s-a spus mai nimic.
U: Ok. Şi cine erau Viviane, Merlin, Morgaine, Arthur şi masa rotundă?
C: De fapt în secolul al 5-lea era un anumit grup de oameni care aparţineau Ordinului Stelei care se încarnaseră în Anglia şi scopul lor era să integreze misterele zeiţei cu alte mistere ale creaţiei să prelungească cumva tradiţiile.
U: Masa rotundă a fost şi ea compusă din jumătate femei şi jumătate bărbaţi?
C: Da.
U: Cei 70 de maeştri ascensionaţi sînt cupluri de 35 de suflete pereche (gemene)?
C: Unele dintre sufletele pereche nu sînt în acel grup pentru că nu toţi erau încarnaţi pe această planetă şi nu au trecut prin acelaşi proces.
U: Este cunoscut sufletul geamăn al lu St. Germain?
C: Da.
U: Cine este ?
C: Unii oameni o numesc Lady Nada dar nu este cel mai adecvat nume aş spune.
U: Este Ordinul Stelei răspîndit peste tot pe planetă sau sînt într-un anumit loc?
C: Ei sînt împrăştiaţi peste tot pe planetă, dar tind să se încarneze în anumite puncte de vortex mai mult.
U: Sînt şi ei jumate bărbaţi, jumate femei?
C: Aproape, da.
U: Există 72000 de perechi de suflete gemene?
C: Din nou, nu toate sufletele gemene sînt încarnate, sau chiar pe această planetă sau chiar în Sistemul Solar.
U: Norii lenticulari sînt nave spaţiale sau chiar nori?
C: În multe cazuri sînt nori naturali, dar uneori particulele de apă tind să se acumuleze în jurul unei nave eterice.
U: Ce sînt găurile negre?
C: Găurile negre sînt porţi stelare.
U: Deci există şi la nivel quantic?
C: Pot exista la nivel quantic, unele dintre ele există la nivel macro, de asemenea. Dar nu sînt găuri negre aşa cum fizicienii le înţeleg. Aş spune că sînt porţi stelare hiperdimensionale, aşa le-aş descrie eu.
U: Ok. Deci există una în fiecare stea?
C: Nu o gaură neagră cum se spune ci există o poartă stelară în fiecare stea, da.
U: Şi cum e cu găurile albe?
C: Gaura albă este punctul de ieşire dintr-o gaură neagră, deci cînd avem o poartă stelară ai punctul de intrare şi punctul de ieşire.
U: Ok. Ce sînt fiinţele numite Logos?
C: Acestea sînt fiinţe care tind să întrupeze conştienţa planetelor şi a unui întreg sistem solar.
U: Există fiinţe dragon care sînt ale Luminii?
C: Da, desigur, multe fiinţe dragon au evoluat în Lumină.
U: Care a fost rolul lor pe planetă?
C: Să fie protectori şi gardieni.
U: Ok. Deci încă există aici în planurile astral sau eteric?
C: Uneori da.
U: Încă mai există vreunii care sînt ai întunericului?
C: Da, de asemenea în planurile astral şi eteric, în special în cel eteric, dar nu mulţi.
U: Oamenii de pe alte planete folosesc acordarea în 432Hz pentru muzica lor?
C: Depinde de aparatul lor auditiv, unii dintre ei folosesc acea frecvenţă, dar sînt alţii care folosesc alte frecvenţe pentru că anumite fiinţe au un set complet diferit de auz, rang de frecvenţe auditive şi au nevoie să folosească alte frecvenţe rezonante, de asemenea.
U: Ok. Şi pentru noi este 432Hz, da?
C: Da, e o frecvenţă bună să fie folosită, da. Nu e singura, desigur, dar e una bună.
U: Există cineva pe alte planete care să aibă abilitatea să călătorească oriunde vor în Univers?
C: Da, în Universul eliberat ai liberă voinţă, libertatea de a călători, cu excepţia anumitor locaţii izolate, poţi merge aproape oriunde doreşti sau oriunde este cel mai înalt scop pentru tine ca să mergi acolo.
Sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu