200408 - Actualizare: A început...

După un 2017 plin de evenimente neplăcute dar şi cu paşi pozitivi către Pacea Planetară, sîntem mai aproape de manifestarea dorinţei oricărui OM treaz de pe această planetă.
Un 2018 plin de surprize pozitive şi PACE pe TERRA 1000 de Ani cel puţin !

Blog-ul se află în stadiu de activitate sporadică pe o perioadă nedeterminată.

20150702

Interviu cu Cobra de Robert Potter - 24 Iunie 2015


Rob Potter Oamenii au nevoie să privească în interior pentru a găsi răspunsuri şi să realizeze puterea lor şi Cobra a afirmat asta de multe ori că avem nevoie să ne ridicăm vibraţia. Informaţia de la CObra ne împuterniceşte să înţelegem întregul adevăr. Cu această mică întroducere, cu mare onoare şi respect, Cobra, bine ai venit din nou la emisiunea Victoria Luminii.
COBRA – Mulţumesc din nou pentru invitaţia ta.

Rob – Cobra, îmi pare rău pentru întîrzierea de săptămîna trecută. Am început să vorbim despre Corey Goode şi traburile cu ETii şi micile diferenţe şi oamenii care se atacă unii pe alţii. Vom recomanda celor ce urmăresc lucrarea lui Cobra, celor ce urmăresc lucrarea lui Tolec, oricine vine în dezacord cu Corey sau oricine este în dezacord cu Cobra, el a trecut deja prin măcinările atacurilor. El ştie prin ce trece Corey. Este important ca lucrătorii Luminii să se menţină uniţi şi centraţi şi să absorbim această informaţie într-un mod răbdător şi neutru. Eşti de acord?
COBRA – Da, absolut. Atacarea oricăriu luptător al Luminii sau lucrător al Luminii nu are nici un rost. Mai ales acum, este timpul să ne unim forţele şi să ne sprijinim unii pe alţii pentru că avem acelaşi ţel şi acesta este eliberarea planetară.

Rob – Îţi mulţumesc mult pentru asta. Am avut multe întrebări despre informaţia lui Corey GoodET şi viziunea ta despre ea. Am vorbit în particular şi mă gîndesc că ai spus de cîteva ori, cu toate că nu poţi confirma anumite lucruri pe care le-a spus, asta nu înseamnă că nu au loc. Gîndesc că informaţia lui Corey pare să fie foarte compartimentalizată. A fost un caracter de tipul unui super soldat, a petrecut timp în spaţiul exterior pentru 20 de ani, după cum spune, şi s-a întors pe Terra şi nu are genul de fundal spiritual şi apoi lucrează cu alianţa Sfera Albastră.
Aş dori ca tu, după tine, ce crezi că este important să spui ce crezi despre informaţia noastră cu privire la ce istoriseşte el, evident că şti că ai fost foarte etic în comentariile tale cîn comentezi despre alte informaţii, niciodată nu comentezi despre persoană şi asta este ceva ce respect cu adevărat. Este una din părţile minunate ale lui Cobra, este neutralitatea ta şi nu stîrneşti spiritele. Dar ar fi ceva ce poţi comenta despre ce crezi că este important cu privire la noile revelaţii ale lui Corey Goode? Evident totul este pozitiv, dar dacă vrei doar să vorbeşti despre ce doreşti despre orice incidente particulare pe care le are. După părerea ta, orice ai avea de spus despre informaţia sa.
COBRA – Ok, mai întîi aş dori să spun că sprijin complet indicaţia de bază cu privire la iertare, unificare, creşterea de sine şi toate astea care sînt ceva ce sprijin complet. Cu privire la informaţiile sale, din sursele mele pot confirma că a fost implicat în programul secret spaţial (SSP) şi că sînt multe părţi ale informaţiei sale cu care sînt complet de acord. Deci aş spune că are cîteva piese preţioase dacă şti unde să le găseşti, dar nu am putut confirma prin sursele mele că el are cu adevărat acele conferinţe în afara planetei. Deci va fi necesar să foloseşti propria ghidare interioară şi discernămîntul interior despre această parte. De fapt este foarte înţelept să foloseşti ghidarea interioară şi discernămîntul despre orice informaţie care există, inclusiv de la mine. Pentru că şi eu, uneori pot face greşeli. Nu sînt perfect. Am surse de informaţie foarte bune, dar greşeli se pot produce de către oricine pe această planetă care nu este ascensionată încă şi care nu este încă complet şi absolut iluminată. Deci este bine mereu să fie folosit propriul discernămînt şi încă ceva, oamenii au surse de informaţii diferite. Eu am sursele mele. Corey le are pe ale lui. Alţii au propriile lor surse. Fulford are propriile surse şi informaţia nu se poate corela întotdeauna complet, pur şi simplu pentru că este o imagine foarte amplă şi noi toţi sîntem părţi ale acelei imagini mari. Deci, pe măsură ce ne apropiem de eliberarea planetară, această imagine mare va deveni din ce în ce mai detaliată şi din ce în ce mai clară. Şi aş dori să invit pe oricine să folosească doar propriul discernămînt interior şi să facă o cercetare adîncă în acea imagine mare şi să nu atace pe oricine doar pentru că informaţia lor este un pic diferită de ceea ce crezi.

Rob – Asta e cu adevărat bună, Cobra şi apreciez cu adevărat asta. Mă bucur că facem al doilea interviu care este mult mai bun decît primul. Este un start minunat şi este unul din motivele pentru care te iubesc şi te sprijin atît de mult. Doar vreau să spun că este o poziţie etică şi îmi place să fiu deschis diferitelor poziţii. Cînd ceva merge împotriva a ceea ce am aflat, îmi place să gîndesc că este propria mea ghidare interioară, dar uneori este propriul meu ego despre ce am crezut că ştiam şi devin un pic tenace în a mă agăţa de ceea ce vreau să cred. S-ar putea să mă împotmolesc un pic. Doresc tot acest adevăr şi voi corecta înţelegerea mea pe măsură ce adevărul mi se prezintă. Acestea sînt cuvinte minunate de înţelepciune şi le apreciez. Pietrele Cintamani...
COBRA – OK. Aş dori să mai spun ceva. Dacă avem informaţie conflictivă asta înseamnă doar că nu avem întreaga imagine şi este o parte de informaţie care lipseşte. Sînt mai multe motive pentru asta. Unul dintre motive este că o anumită informaţie, dacă este eliberată prea devreme ar putea fi periculos pentru operaţiile Forţelor Luminii, deci anumite lucruri sînt reţinute cu un motiv. Al doilea motiv este că anumite informaţii încă nu sînt prezente la suprafaţa planetei şi pe măsură ce ne apropiem de Eveniment, mult mai multe vor fi eliberate şi imaginea va deveni mai clară şi mai clară pentru toată lumea.

Rob – OK Cobra, mulţumesc pentru asta. Sînt cîteva puncte foarte bune. Sînt situaţii de securitate şi această informaţie nu este disponibilă pentru noi aici jos. Cu acestea spuse, prieteni, bănuiesc că vom trece prin următoarele serii de întrebări. Există mult interes şi nu foarte multe informaţii despre piatra Cintamani care vin în aceste zile. Nu am fost cu adevărat implicat în asta şi cineva a venit în faţă şi mi-a donat ceve fonduri pentru a ajuta oamenii. Am împărtăşit aceste pietre şi am primit multe întrebări, Cobra. Am primit cîteva pietre Cintamani care sînt pregătite pentru cei care au plătit pentru ele şi s-ar putea să am mai multe pietre, dar nu ştiu exact cîte pînă pe 1 Iulie.
Am procesat multe ordine pentru acei oameni care au nevoie de ele la jumătate de preţ precum şi altor oameni care au dorit aceste pietre. Personal am pus una pe al treilea ochi al meu şi am folosit bagheta violetă şi un laser în acelaşi timp şi şti, sînt destul de micuţe pietrele şi sînt foarte rare. Am fost foarte surprins în ziua următoare cînd am avut schimbări mari şi era mai puternic decît un cristal. Ai putea vorbi puţin despre efectele Cintamani asupra corpului de lumină? Ezoteric, ce se întîmplă cu piatra Cintamani?
COBRA – De fapt ceea ce face această piatră, nu voi intra prea mult în detalii pentru că e o temă foarte sensibilă pentru mine acum, dar piatra Cintamani influenţează de fapt planul de plasmă şi influenţează implanturile. Există o anumită tehnologie a Forţelor Luminii pe care o pot folosi şi pot transmite anumite energii direct de la centrul galactic pietrelor Cintamani. Pietrele Cintamani servesc ca direcţionare pentru acea energie care apoi dizolvă plasma. Nu ste doar încă o piatră frumuşică. Este mult mai mult decît atît. Există o anumită semnătură energetică unică a acestei pietre pentru că 1) a venit de pe Sistemul Stelar Sirius şi 2) a fost infuzată cu energie direct de la centrul galactic acum multe cicluri, acum milioane de ani, cînd planeta din Sirius a explodat. A explodat datorită unei super-unde galactice. Sînt multe particule sub-atomice care au călătorit prin galaxie ca rezultat al super-undei galactice şi păstrează particulele acelei planete în interiorul fiecărui fragment de piatră Cintamani. Şi Forţele Luminii pot folosi acestea pentru a dizolva plasma într-un fel pe care nu îl voi descrie aici. Acesta nu este doar încă un cristal de New Age. Este mult mai mult de atît. Este una din cheile către eliberarea planetară. Desigur ai cel mai puternic cristal în interior, în sinele superior. Folosirea pietrelor Cintamani poate amplifica şi grăbi procesul pentru tine şi pentru planetă.

Rob – Da, pot să spun că am fost foarte impresionat de ele. Am fost impresionat cît de mici sînt şi am înţeles că gradul lor este mai important decît mărimea. Am crezut că erau mai mari şi în final sînt diferite grade care afectează preţul. Am fost destul de ignorant cînd am făcut postarea mea. Calitatea transparenţei avea o reflexie foarte plăcută de la lasere. Ştiu că am vorbit despre asta şi ştiu că a fost ceva despre unde se află piatra acum, cu care poate eşti de acord. E o informaţie diferită şi din nou, nu înseamnă că lucrurile nu au loc. Individul...
COBRA – Aş spune doar că sînt fragmente ale acelei pietre în multe locaţii. (Da.) Majoritatea pietrei a fost în posesia reţelei pozitive Agarthane pentru mii de ani. Fragmente ale acelei pietre au fost duse la diferite locaţii în jurul planetei inclusiv Lacul Titicaca. Dar aceasta nu este unica locaţie. Sînt multe pietre în special în locaţii subterane, La suprafaţa planetei nu sînt multe prezente şi acum multe din acele fragmente mai mici sînt distribuite Lucrătorilor Luminii şi Luptătorilor Luminii care crează Reţeaua Planetară a Luminii.

Rob – Foarte bine şi doar ca să ştiţi, prieteni, conversaţia pe care am avut-o şi am postat despre ea. Prietenul meu Louis Maarten, contactatul din America de Sud care s-a retras în interiorul Marii Frăţii Albe, reţeaua Agarthană, precum şi Confederaţia galactică, mi-a spus că Piatra Cintamani, din înţelegerea sa, a fost adusă de pe Sirius de 30 de rase diferite, 30 de maeştrii ascensionaţi care au adus-o aici şi a fost plasată în Deşertul Gobi şi potrivit lui, există doar un ou Cintamani.
Cobra are mai multe informaţii diferite şi eu nu văd aceste surse ca excluzîndu-se. Ambii domni sînt foarte bine conectaţi. Ei sînt mult deasupra mea în gradul de contacte. Dau credit acestor doi fraţi şi informaţiei lor într-un anumit grad. Nu i-am spus lui Louis nimic despre informaţia lui Cobra şi el practic a întîrit ce a spus Cobra 100% şi cu toate că Cobra nu era în conoştinţă de ce a spus acest Luis că există o piesă destul de mare în formă de ou de piatră Cintamani care există sub Lacul Titicaca. Foarte interesant, prieteni. Cobra, cum ai recomanda oamenilor să folosească aceste pietre? Sînt destul de mici. Evident, ele pot să... mă gîndeam că pot fi puse ca un colier. Am pe cineva care poate face asta.
Cînd oamenii primesc aceste pietre, cum recomanzi să folosească aceste pietre? Există ceva particular pe care îl recomanzi? Să le păstreze departe de alţi oameni, să le folosească ei înşişi? Cum crezi că ar putea fi folosite?
COBRA – Aş recomanda oamenilor doar să aibă contact fizic cu aceste pietre în timpul meditaţiei şi avînd acest contact ar crea un flux de energie care poate sprijini în conectarea ta cu sinele superior şi să transmute cîmpul de plasmă din jurul tău. Aceste pietre nu pot fi... De fapt, ele menţin propria puritate indiferent de alţi oameni, deci nu e nevoie să te îngrijorezi de asta.

Rob – OK mulţumes. Este ca ce a spus Fred despre unele din cîmpurile sale de energie scalară tachyionică, nu pot fi folosite greşit. Asta duce la persoană, ca piatra Cintamani, care poate cauza probeleme băieţilor răi. Doar să ştiţi, prieteni, că e totul de bine despre asta. Vom trece la unele întrebări obişnuite ale oamenilor pentru luna aceasta. Am avut unele interesante şi unele nu atît de interesante. Unele ar putea fi în afara liniei, dar voi începe. Unele din ele se referă la evenimente curente şi altele sînt generale, metafizice. Le-am întrebat în primul intreviu, îmi cer din scuze lui Cobra pentru că e nevoie să reformulez aceste întrebări. Cineva spune - cele trei zile de întuneric, despre care s-a vorbit ani de zile, vor avea loc, ai putea explica?
COBRA – OK. Aceasta face parte in memoria colectivă veche din timpul Atlantis şi de data aceasta va fi diferit. Nu vor exista 3 zile de întuneric. De fapt în ultima super-undă galactică care a avut loc acum mii şi mii de ani, sînt zile de întuneric pentru că existau particule în atmosferă datorită descărcărilor coronei solare, dar de data aceasta este puţin diferit din multe motive şi cînd Evenimentul are loc, şi după Eveniment, pe măsură ce trecem marea tranziţie cosmică, vor fi forţe de lumină foarte puternice prezente care vor transforma întreaga situaţie.

Rob – OK. Altă întrebare pe care o avem. Vom încerca să trecem prin toate cît de mult putem, luna aceasta. Poţi vorbi despre movilele antice indiene din mijlocul vestic din USA? Unii oameni spun că acestea erau folosite pentru rugăciuni şi că aveau ceva de tip scalar cu care manipulau vremea într-un fel pozitiv. Erau bune/rele? Erau ca nişte locuri de vortex pentru se conecta cu energiile înalte? Pot fi folosite şi acum? Care e treaba cu aceste movile?
COBRA – De fapt, unele din ele erau locuri de îngropăciune. Unele din ele au fost create pentru ritualuri pozitive pentru a conecta cu Sursa şi din păcate unele din ele erau folosite ca locuri de sacrificiu, locuri traversate de negativitate. Deci avem o situaţie amestecată aici.

Rob – Deci aceeaşi veche poveste, cei buni au făcut ceva bun, cei răi au venit şi au luat. Să sperăm că marile schimbări care vin în viitor pot vindeca asta. Şi una nu aşa recentă. Probabil de luna trecută. Multă lume se întreba dacă am avut ceva furtuni solare majore şi activităţi. Unaii au indicat, am cîteva din astea că simţeau nelinişte. Nu ştiu dacă afectează cîmpul scalar de plasmă, al oamenilor, sau corpurile eterice ale oamenilor şi ce reacţie au. Poţi vorbi ceva despre furtunile solare şi cum afectează implanturile sau pe oameni sau are vreun efect asupra conştienţei oamenilor înt-run mod negativ sau destructiv?
COBRA – De fapt este o monedă cu două feţe din nou. Furtunile soalre, o parte din ele sînt doar o descărcare a plasmei foart eluminoase care purifică anomalia de plasmă şi pe partea cealaltă există o purificare a acestei plasme negative din jurul soarelui. Deci aceste furtuni solare sînt de fapt declanşate de activitatea Soarelui Central Galactic pentru că totul are nevoie să fie purificat. Le poţi vedea ca parte a procesului global şi cosmic de purificare.

Rob – Excelent, asta este foarte în lin cu cartea Dr-lui Fred Bell "Rays of Truth and Crystals of Light" în care vorbeşte despre soarele care crează undele de energie care, evident sînt descărcate de Soarele Central galactic care sînt destinate să purifice şi să ridice vibraţia tuturor şirurilor vitale pe această planetă. Deci, ne întrebăm acum, cineva întreabă despre cele 12 şiruri de ADN, de ce avem 2. Poţi vorbi despre unde au fost reduse acestea, vor creşte din nou ca număr? Sînt cristaline? E o întrebare, ne poţi da informaţiile lui Cobra despre cele 12 şiruri de ADN?
COBRA – OK. 12 şiruri de ADN nu este ADN-ul fizic. Este ADN-ul eteric. Oricine vorbeşte despre activarea ADN nu vorbeşte despre ADN-ul fizic ci vorbeşte despre şablonul eteric. Desigur dacă te aliniezi cu şablonul eteric, corpul fizic va urma mai devreme sau mai tîrziu. Pe planul fizic avem 2 şiruri de ADN precum orice om de ştiinţă poate să confirme cînd fac analize de ADN.

Rob – OK, chiar îmi place asta pentru că evident, oamenii spun că sînt 12 şiruri de ADN. Ei au auzit despre asta. "Am 12 şiruri". Ştiinţa va confirma această explicaţie. Ştiinţa nu are abilitatea să privească în planul eteric, sau în frecvenţele mai înalte deci asta are sens. Este o explicaţie minunată. Mulţi oameni vorbesc acum despre reţeaua Archonică, de fapt o persoană faimoasă pe care n-am s-o menţionez a spus că: "ideea că sîntem forţaţi să ne reîncarnăm ca un truc al Cabalei" şi toate astea, e foarte complex. Am vorbit despre asta înainte, dar oamenii au făcut cîteva întrebări luna trecută cu privire la clarificare pentru că această persoană este destul de faimoasă şi vorbeşte despre Archoni în controlul procesului de reîncarnare. Că sîntem înşelaţi să ne reîncarnăm. Avem vreo opţiune să nu mai venim pe Terra şi în reîncarnare deloc sau cumva sîntem obligaţi să revenim pînă cînd reuşim o anumită frecvenţă sau sîntem prinşi efectiv într-un cerc din care nu putem scăpa procesului de reîncarnare, doar prin ascensiune?
COBRA – OK, iniţial a fost propria noastră alegere individuală de a intra în aceast sector de galaxie care a fost considerat periculos, deci ne-am asumat conştient un risc să intrăm în această zonă pentru a sprijini în eliberarea ei şi acest sector a inclus şi Planeta Terra şi după ce ai intrat, după ce am intrat în această zonă, am fost implantaţi şi de atunci am fost în capcana buclei de reîncarnare. Deci nu era posibil doar să te răzgîndeşti şi să ieşi din această zonă. Nu a fost posibil. Este foarte rar pentru oricine să poată reuşi să părăsească Carantina Terra. Este extrem de rar. Deci indeferent ce doreşte oricine să spună, dacă oamenii fac afirmaţii contrare, ei au nevoie să aducă probe de sprijin la ceea ce spun.

Rob – Ok. Nu o să menţionez nume, dar persoana care a făcut această afirmaţie nu are contact. E cumva ca şi mine, un reporter. Are propria experienţă, presupun, dar nu este în contact direct ca emisarul nostru de aici. Am încredere în această informaţie de aici. Deci avem o întrebare, tocmai l-am intervievat pe ambasadorul Dragonului Roşu şi voi face o întrebare proprie. Ai putea vorbi despre, ştii că am vorbit despre asta, nu sînt sigur dacă pronunţ, Lady Dou Wu (Da), ea este în China. Evident că e o persoană înalt spirituală şi evident că este o fortăreaţă a, aş prefera să le numesc Forţele Luminii, nu pentru a divide Lumina şi întunericul. În toate ţările lumii, poţi vorbi despre străbunii chinezi şi presupusul, după cum e numit, Bătrînul/Împăratul, sau bunicul societăţii dragon? Ambasadorul cu care tocmai am vorbit, mi-a spus că este un hibrid uman/alien şi că de fapt a spus asta din înţelegerea sa că şi acesta era din Annunaki. Are asta ceva de-a face cu Grii, Draco/dragonii? Ce şti despre împărat? Întrebarea este (pentru că întreb multe întrebări deodată), poţi vorbi despre Ambasadorul Dragon?
COBRA – Nu voi vorbi despre Ambasadorul Dragon. Nu voi vorbi despre împărat. Voi spune doar că sînt diferite facţiuni de Dragoni şi chiar dacă avem Dragonii albaştri, Dragonii roşii, avem Dragonii pozitivi, avem dragonii Negativi avem grupurile amestecate. Totul este acolo, nu doar în China ci şi în Japonia, în Korea, în Malaezia şi în Filipine, în Asia de sud-est în general. Dacă te centrezi mai mult pe partea pozitivă, sînt multe linaje cu multă înţelepciune spirituală, mulţi străbuni care sînt bătrîni de sute şi sute de ani. Unii din ei cu conexiune directă sau indirectă cu reţeaua pozitivă Agarthană şi aceştia sînt cei care sprijină în stabilizare şi procesul de tranziţie. Deci dacă doreşti să ai ceva informaţie mai precisă despre Dragoni, e necesar să specifici despre care grup vorbeşti, pentru că sînt atît de multe grupuri dragon.

Rob – Ambasadorul a menţionat că există dezinformare. A menţinut faptul că Dragonii îşi au originea în China şi că sînt variaţii ale altor grupuri asiatice cel puţin în termeni de conturi, numiţi tigrii. Evident că sînt reţele Agarthane precum Louis în America de Sud. SÎnt multe reţele diferite Agarthane care au contact cu diferiţi oameni de la suprafaţa planetei care acţionează în diverse aspecte pe planetă în acest moment, eşti de acord cu asta?
COBRA – Da, absolut.

Rob – Deci fiecare grup diferit este foarte tăcut şi această resetare financiară pare că vor ieşi în public. E interesant. Poţi împărtăşi vreunul din celelalte grupuri, un plan general despre care şti. Nu e nevoie să numeşti ţări sau nume, dar alte reţele Agarthane în diferite părţi care lucrează cu populaţia de la suprafaţă pentru adevăr şi dreptate.
COBRA – OK. Reţeaua Agarthană nu lucrează direct cu populaţia de la suprafaţă. Ei au foarte puţin contact cu populaţia de la suprafaţă şi ştiu cîţiva din ei, dar nu voi spune planurile lor acum. Ei lucrează în felul lor. Unii din aceşti oameni cu contact indirect sînt vizibili la suprafaţă şi eliberează informaţii într-un fel sau altul. Dar cei care au contact mai direct nu lucrează în public. Ei lucrează indirect prin alţi oameni. Ei ghidează anumite proiecte indirect dar nu sînt parte din reţeaua de informaţie de la suprafaţă.

Rob – OK. Mulţumesc. E un răspuns cinstit. Am o întrebare pe care cineva a întrebat-o şi e bine de ştiut cumva coincide cu ce vorbim aici. Cineva doreşte să ştie dacă Dragonii sînt reali şi dacă vin de cînd erau pe Terra şi ce s-a întîmplat cu ei.
COBRA – OK – Dragonii ca entităţi erau reali. Ei au trăit aici pentru multe milioane de ani, parte din evoluţia animalică. Unii din ei au evoluat dincolo de evoluţia animalică şi mulţi din ei au fost parte din arhetipul Draconian. Şi desigur, avem arhetipul Draconian pozitiv şi arhetipul Draconian negativ. Se pare că ambii au fost prezenţi pe planetă. E o imagine destul de complexă.

Rob – Ei chiar pot să respire foc?
COBRA – Nu să respire foc ci un puternic, aş spune un puternic, nu fizic ci un foc eteric, da. Aş spune aşa.

Rob – OK, ai spune că există vreunii din reptilienii pozitivi, de tip dragon, evident că nu putem căci primesc relatări negative o mulţime, precum Grii şi chestii şi evident cu atît de multe tipuri diferite de genuri ale tipului uman de tip bi-ped, două mîini umane sau orice care sînt multe diferite. Există vreunii pozitivi?
COBRA – Da, există reptilieni pozitivi. Nu sînt mulţi dar există.

Rob – OK. Mulţumesc. Vom trece la alte întrebări departe de asta. Cineva a întrebat despre Krishna, Zeul Indian. El revine pe Terra cînd Evenimentul are loc, unde este el acum? El încă veghează asupra Terrei? Poţi vorbi puţin despre încarnarea Avatar din istoria Indiană?
COBRA – Krishna este aceeaşi entitate care este cunoscută în Vest drep Hristos. Desigur, acea fiinţă se întoarce. Acea fiinţă revine împreună cu alţi maeştrii ascensionaţi după Primul Contact.

Rob – Cineva întreabă: în Japonia au servicii de memorial pentru morţi şi oamenii au perioada de doliu şi unii celebrează moartea în unele culturi precum Irlandezii şi au o petrecere cînd cineva maore. Întrebarea este, cîntatul este folositor? Ştiu că în Tibet există o cameră în Palatul Potala potrivit lui Lobsong Rampa unde fac incantaţii pentru 1000 de ani şi niciodată nu s-a terminat. La un anumit moment din an... cu acea incantaţie din Tibet în acel ritual ei au un ritual care ghidează sufletele rătăcitoare după moarte. Întrebarea era din nou dacă incantaţiile de Mantra sau unele din aceste intenţii ale oamenilor de a ajuta pe cei iubiţi să treacă dincolo are vreun efect.
COBRA – Sigur că ei pot ajuta aceste suflete către Lumină.

Rob – Foarte bine. Ok. Iată altă întrebare: dacă după Eveniment, dacă tehnologii foarte avansate vor fi deschise publicului, lumea se întreabă, are vreun rost să se studieze ştiinţa modernă acum? Ar putea fi un obstacol pentru achiziţionarea de noi sisteme ştiinţifice de înţelegere după Eveniment?
COBRA – Nu. Cunoaşterea nu este un obstacol. Dacă primeşti cunoaştere mai bună, simplu o înlocuieşti pe cea veche, deci da, desigur că poţi studia aceste planuri acum.

Rob – Următoarea întrebare la asta a fost: poţi vorbi despre fizică în particular, biologie, ştim că istoria va fi necesar so fie absolut rescrisă de la începuturi. Mult din înţelegerea noastră despre anumite lucruri. Această persoană este un om de ştiinţă, ei se întreabă dacă ai putea vorbi despre oricare din legile de bază ale ştiinţei, fizicii, chimiei sau biologiei în care informaţie nouă ca fi adusă în viitor. Dacă şti oricare din aceste lucruri care să ne corecteze. În primul nostru interviu ai menţionat termodinamica. Te las să continui.
COBRA – OK. În fizică desicgut, a doua lege a termodinamicii este greşită pentru că vorbeşte despre sisteme închise. În natură, nu avem sisteme închise pentru în orice moment la nivel cuantic există o comunicare între... la nivel cuantic este o comunicare, telefonul cuantic. Nupoţi izola niciodată o particulă de împrejurarea sa. Planeta comunică la nivel cuantic cu restul universului. Nu avem un sistem închis, deci a doua lege a termodinamicii este greşită. Din nou, avem două teorii fizice de bază, moderne. Avem teoria relativităţii şi avem mecanica cuantică şi ele nu merg bine împreună simplu pentru că sînt multe părţi care lipsesc şi pentru că fizică nu acceptă realitatea eterului. Nu acceptă realitatea unor dimensiuni mai înalte şi încă nu poate explica gravitaţia, deci avem multe lucruri care sînt incomplete sau alterate în mod deliberat de către Cabală. Chimia e destulde bine. Nu aş avea lucruri majore de spsu despre chimie, dar biologia noastră este altceva. Desigur avem teoria Darwin-istă a evoluţiei care este greşită, şi apoi avem genetica, care este, aş spune, 60% greşită pentru că nu ia în considerare dimensiunile mai înalte, planurile eterice, care este de fapt amprenta originală pentru transmiterea informaţiei genetice. Biologia şi mai departe dacă mergem, medicina este foarte separatistă. Este foarte izolaţionistă. Nu se uită la întregul sistem, deci avem multe lucruri care e nevoie să fie corectate şi multe abordări care e nevoie să fie actualizate.

Rob – OK. Foarte bine. Am o altă întrebare adresată mie de un individ despre care am vorbit mai înainte cu prietenul nostru Eduardo. Are de-a face cu, va fi necesar să ne întoarcem la întrebarea financiară, şi în final mi-a trimis-o mie. Întrebarea este, ai împărtăşi cu noi istoria adevărată şi ocultă a conturilor globale colaterale, şi în special originile sale şi scopul viitor al acestora?
COBRA – OK. Ne putem întoarce mult înapoi în istorie cînd existau multe dinastii, multe dinastii regale în diferite părţi ale lumii, care adunau bogăţie pe căi pozitive şi nu aşa de pozitive. Aceste dinastii regale, unele din ele erau conectate cu Forţele Luminii şi altele erau conectate cu băieţii răi. Prin procesul de interschimb cultural şi negoţ, aceste dinastii au ajuns să se cunoască şi au creat,încet, au construit o reţea planetară. Aş spune la începutul secolului 20, ele au început efectiv să facă asta în secolul 18, dar a fost completă în secolul 20 cînd au decis să se marieze între ei, între diferitele dinastii regale de pe tot cuprinsul planetei. Ei au dorit să creeze un sistem global de finanţe. Unii din ei cu o agendă de distribuţie justă şi egală a bogăţiei şi alţii cu o agendă de a controla bogăţia şi de a controla planeta şi băieţii răi au preluat controlul aşa cum putem vedea în sistemul financiar modern.
Ideea de bază a fost să creeze un sistem financiar global. Un sistem financiar global poate fi un lucru bun dacă este în mîinile Forţelor Luminii şi poate fi un lucru foarte rău dacă nu este în mîinile Forţelor Luminii aşa cum se poate vedea în experienţa zilnică. Şi prin acel proces de încrucişare ei au creat ceva ce se numeşte M1. M1 este o persoană care are în genetica sa gene din toate liniile majore de sînge regal de pe planetă. Primul M1 s-a născut în 1920 şi în perioada dintre 1920 şi 1940, acei 20 de ani a fost perioada care a definit ceea ce se întîmplă în sistemul financiar ocult. Asta a fost după creaţia Rezervei Federale după cum ştim, dar ce s-a întîmplat în spatele scenei este că infrastructura financiară globală a fost creată. Banca de Reglementări Internaţionale (Bank of International Settlement-BIS) este un exemplu al acesteia şi eu existat înţelegeri în spatele scenei între Dragoni, între liniile de sînge Reptiliene din Vest şi alte linii de sînge. De fapt ce s-a întîmplat este că liniile de sînge reptilieni şi ale Cabalei au preluat insituţia M1 pentru a putea dţeine controlul. M1 este ca un preşedinte, ca o figură cum ar fi cea a preşedintelui SUA care nu are nici o putere reală dar este o figură publică care reprezintă idea. Deci M1 nu controlează efectiv conturile colaterale actuale. M1 este doar o figură simbolică, o pălărie de vîrf care este controlată de alte forţe. Insituţia M1 va fi dizolvată la momentul resetării financiare. Conturile colaterale nu vor mai fi sub controlul nici unei dinastii a lumii şi a nici unei facţiuni. Ele nu vor mai fi în mîinile Dragonilor. Ele nu vor fi în mîinile nici unui grup de pe planetă. Ele vor fi eliberate către umanitate şi singura cale ca asta să aibă loc este sub supravegherea Forţelor Pozitive care nu sînt implicate în sistem la suprafaţa planetei. Asta înseamnă Mişcarea de Reistenţă, care înseamnă rasele pozitive de ET-ii şi se pot numi cîteva din ele, dar numai oamenii sau fiinţele care sînt în completă aliniere cu propriul sine spiritual EU SÎNT pot prelua însărcinarea şi pot ghida procesul de a avea grijă de conturile colaterale.

Rob – Am auzit de la Ambasador, el a confirmat exact ce mi-ai spus, deci e chiar iluminant pentru mine şi sînt sigur că şi pentru multă lume care ascultă acest interviu şi interviul Ambasadorului pe care l-am făcut. Avem aici o polenizare încrucişată de adevăr şi fapte şi figuri. El a indicat că sînt alte conturi. El a spus că faimosul cont St.Germaine a fost de fapt dintr-i dinastie care a avut de-a face cu bogăţia lui Marco Polo şi a spus că aceea se află în fortăreţa Austro-Ungară. Ştii ceva de asta, ai confrima asta?
COBRA – Da. Da, de fapt contul St. Germaine a avut un cont bancar care a fost de fapt în acel timp nu în Austro-Ungaria ci era Imperiul Austriac, a fost în acea regiune şi da, este parte a acelui aur care îşi are originea în învăţăturile lui Marco Polo şi de la alţii, aş spune familiile din nobilimea albă din Florenţa şi din alte oraşe din nordul Italiei. Precum şti, contul St.Germaine a fost mutat de multe ori şi a vizitat alte locaţii în Italia de multe ori. El a fost educat de o (?) familie. Asta dă puţin de gîndit. Există conexiuni adînci între famiiile nobilimii albe din Italia şi Contul St- Germaine şi el a primit parte din bogăţie de la ei pentru a o pune într-un cont bancar. Contul bancar a fost în regiunea imperiului Austria-Hasbrouck(?).

Rob – Deci familia Medici a fost o familie a nobilimii albe (Da.), ei nu sînt parte din Orsini sau Persini. Iată altă întrebare aici, şti motivul real pentru care toţi păstrătorii aconturilor globale colaterale şi individul pe care i-am întîlnit care deţine contul Santa Romano, 3375 de conturi. El se ascunde cumva în spatele unei umbre albe, după cum spune. El doreşte ca aceste fonduri să ajungă la umanitate şi este un tip foarte umil. Este foarte bine întîmpinat şi îmi ridic pălăria în faţa ta frate, ştiu cine eşti. L-am întîlnit personal şi el trăieşte un fel de existenţă foarte ascunsă, nu iese în lumina zilei foarte des. David, a fost întrebat, cunoşti adevăratul motiv pentru care toţi păstrătorii de aconturi globale colaterale au fost din diferite naţionalităţi care au fost împrăştiate prin lume şi sînt cerute de familia Dragonul Roşu, despre care a vorbit Ambasadorul astăzi, pentru a preda bunurile lor Chinei, mai ales cînd majoritatea aurului nu a pornit în China ci mai ales în tările Sud-Asiatice.
COBRA – OK. Aici sînt cîteva aspecte, din nou. Păstrătorii, aşa numiţii păstrători reali şi aşa numiţii păstrători de mască. Multă lume pretinde că este păstrător. Unii din ei sînt cu adevărat şi alţii nu. Ei nu posedă bogăţie. Ei au anumite ocduri, anumite registre albe, registre roşii, registre albastre, şi registre negre cu anumite coduri de access la conturi. Asta nu înseamnă că acei bani sau aurul este în acele conturi şi mai mult, datorită faptului că Cabala a furat majoritatea acestuia. În ce priveşte aurul, acesta nu este unde oamenii caută. Aurul a fost re-localizat. Şi celălalt lucru este că acesta nu se va întoarce în China.

Rob – Foarte bine. Cumva aşa simţeam şi eu şi Ambasadorul a menţionat, de fapt, uite, ei nu au nevoie de o bucată de hîrtie pentru că el este sub impresia că Dragonii au aurul, dar este un proces cu aceste coduri, cel puţin pentru interesul acestor conturi care se presupune că băieţii răi nu le put atinge. Cred că aşa va rămîne şi pe viitor. Întrebarea finală pentru Fratele Eduardo este: unii dintre păstrătorii conturilor globale colaterale au intenţii pure şi doresc să ajute lumea. Ei urmăresc blog-ul tău şi ascultă interviurile tale. În prezent sistemul financiar îi blochează de la eliberarea acestor fonduri către umanitate. Ai vreun sfat pentru ei în acest moment despre ce să facă cu aceste bunuri de care sînt custozi şi pe care le pot în final elibera umanităţii. Ai menţionat că nu sînt bunuri efective, sînt coduri, dar folosind acea informaţie, ai vreun sfat pentru aceşti oameni ai conturilor globale colaterale care sînt bine intenţionaţi şi doresc să le elibereze? Şi să se scape de această responsabilitate apăsătoare de a le deţine pentru binele umanităţii. Ce crezi că ar trebui să facă?
COBRA – OK. Ei au nevoie să se conecteze unii cu alţii pentru că au fost izolaţi cu un scop. Cabala a izolat unii dintre oamenii cheie în diverse locuri pentru a nu se conecta unii cu alţii şi parte din această izolare este fizică, iar cealaltă este psihologică. Asta ar fi numărul 1). Numărul 2) ei au nevoie să lucreze asupra obstacolelor interioare. Ei au nevoie să lucreze asupra motivelor interioare pentru care aceasta nu a fost adusă la completare. Şi atunci este ca o Mandala. Lucrurile se aşează cînd sînt gata. Cînd ating starea de pregătire interioară starea exterioară se va manifesta. Am întîlnit unii din aceşti oameni şi am verificat trecuturile lor şi pot spune că sînt mulţi oameni buni acolo, dar ei au nevoie să continue pînă cînd ating un anumit nivel cînd pot fi transmiţătoare pure de Lumină în felul în care pot fi parte din Mandala şi atunci cînd toate acestea vin împreună în perfecţiune, e ca un cod care se va debloca şi se va redeschide. Deci fiecare din aceşti păstrători este o persoană potenţială care poate face această penetrare. Cum Cabala a pus multe scuturi în jurul contului. Multe căi de a preveni Forţele Luminii să acceseze aceste conturi. CÎnd combinaţia corectă de factori şi circumstanţe are loc, vom avea o penetrare. Avem nevoie doar de o penetrare. O mică victorie în această zonă şi apoi va exista o reacţie în lanţ care va fi de neoprit.

Rob – Foarte bine. Chiar îmi place că asta aduce multă claritate. E ca şi cum toţi ştim acum. Se pare că pietrele Cintamani şi lumea care vine împreună şi energia care poate fi foarte bună aici. Prieteni am săpat. Avem o zi plină de bani. Să cînte Pink Floyd "Money". Să cînte "Can´t buy me love" de Beatles. Să ne mutăm la alte lucruri, unele întrebări interesante de la oameni din jurul lumii care urmăresc ce faci, Cobra. De ce sînt limbile Bască, Finlandeză şi Ungară ne-relaţionate cu toate celelalte limbi europene şi între ele? De unde şi cum îşi trag originea?
COBRA – OK. Bazic limbajul basc provine dintr-o vehce civilizaţi europeană care a trăit în Europa înainte de prima invazie Archonică. Prima invazie Archonică a venit din zona Kazariană aproximativ 5-6000 de ani şi majoritatea limbajelor indo-europene îşi au originea în acea invazie. De asemenea finlandeza şi ungara nu sînt relaţionate cu aceşti invadatori indo-europeni şi de aceea ele sînt diferite de toate celelalte limbi.

Rob – OK. Cineva are o întrebare. Ei au un prieten, şi cred că asta ar putea fi răspunsă după Eveniment. Ei au un prieten care are o boală degenerativă datorită căreia şi-a pierdut memoria. Va fi posibil să şi-o recapete? Există vreo tehnologie în sensul acesta? Nu poţi şterge memoria sufletului, dar mecanismul fizic poate fi distrus. Nu îl pot recupera. Se va putea asta după Eveniment?
COBRA – Da.

Rob – OK. Iată altă întrebare. Deoarece încerci să eliberezi rasa umană de Cabală, versiunea vestică a Noii Ordini Mondiale. Acuma alianţa BRICS se pare că pregăteşte altă Nouă Ordine Mondială, invazia estică. El doreşte să ştie cum vom putea face diferenţa între vechiul şef şi noul şef?
COBRA – Nu va exista nici un şef nou. Noua infrastructură care este creată nu este ca să promoveze China sau Rusia sau tările estice, este pentru a servi ca un vehicol pentru a înfrînge Cabala şi asta este marea diferenţă. Şi vei putea face diferenţa doar cînd o vei trăi, nu înainte.

Rob – Absolut. Iată altă întrebare financiară. Aş putea s-o răspund eu. Scuze. Să vedem, poţi vorbi despre secretarul de stat, John Kerry? Multă lume... Am văzut o poză de-a sa. Arată bine. O imagine cu braţul său într-un bandaj. S-a afirmat că şi-a rupt braţul într-un accident de maşină. Unii oameni spun că a fost de fapt o bătaie franceză cu arme. Nu sînt sigur cum au păstrat asta departe de public. A fost o încercare de asasinare? Au fost băieţii buni, băieţii răi? Poţi vorbi despre ce s-a întîmplat cu senatorul Kerry?
COBRA – A fost o încercare de asasinare. Da.

Rob – Şi asta a fost din partea forţelor reacţionare din militarii pozitivi de pe Terra sau alt grup?
COBRA – De fapt, bazic, a fost invers, a fost de la băieţii negativi pentru că Kerry a încercat să se desprindă de Cabală.

Rob – De-adevăratelea? Uaua, pentru că a fost un superter de artilerie grea a tot ce făcea Cabala. E nevoie să continui cu o altă întrebare aici. Ce încearcă să facă acum? A fost ameninţat? Simte că e nevoie să schimbe postul?
COBRA – Acum va păstra un profil discret pentru că a primit avertizment de la Cabală să nu facă nici... Va păstra un profil discret.

Rob – Deci face cam ce i se spune să facă. (Da exact.) A făcut o încercare. Ai ceva informaţii, este, la nivele înalte ale lanţului trofic, ştie despre SSP şi toate astea?
COBRA – Aş spune că parte din managementul de mijloc. Ar putea avea ceva informaţii, dar nu multe, dar informaţia pe care ar putea-o avea despre SSP este de mîna a doua.

Rob – OK. Iată o altă întrebare interesantă. Oamenii vor să întrebe despre situaţia din Polonia, alegerile prezidenţiale din ţara lor arată că polonezii se pot răzgîndi. Societatea care se trezeşte în Polonia dă mare sprijin şi poate oferi noi structuri precum Komorowski şi Duda care cred că au cîştigat alegerile. Asta înseamnă schimbări pozitive pentru alegeri? Cum va arăta situaţia pentru polonezi în viitor?
COBRA – OK. Există multă influenţă iezuită în Polonia şi aceste alegeri sînt un putenţial pentru a fi un început de schimbare. Dar situaţia în următoarele luni va dezvălui cît de mult influenţa iezuită a scăzut.

Rob – OK. Cred că e de genul să aşteptăm şi să vedem, pentru voi, oamenii din Polonia, precum este şi pentru toţi ceilalţi de oriunde. Papa a avut o întîlnire cu Putin. Care a fost scopul acesteia? Poţi vorbi ceva despre situaţia dintre ei?
COBRA – OK, sînt lucruri care au loc în spatele scenei în acea întîlnire, de fapt sînt iezuiţii care au primit ceva avertiymente de la alianţa BRICS.

Rob – Astea sînt ştiri grozave pentru noi şi sper că Alianţa BRICS şi băieţii buni precum şi mulţi dintre noi au intenţii bune. Rusia şi băieţii buni din China sînt în line strînsă cu Alianţa BRICS, corect?
COBRA – Da, absolut corect.

Rob – Iată altă întrebare care este aproape şi dragă inimii mele. Putem să întrebăm dacă M.R. va contacta Grupurile de Sprijin ale Evenimentului (ESGs) posibil prin site-ul prepareforchange.net şi echipa site-ului. Va avea asta loc în timpul Evenimentului, înainte sau posibil după?
COBRA – Ok. M.R. va contacta anumiţi indivizi care sînt parte din anumite evenimente pentru grupuri nu prin PFC ci cel mai probabil direct, prin e-mail sau telefon. Asta va avea loc pentru anumiţi oameni în fazele iniţiale ale Evenimentului. Pentru alţi oameni cîteva ore după Eveniment şi pentru alţi oameni cîteva zile după Eveniment şi li se vor da instrucţiuni şi dacă doresc să urmeze aceste instrucţiuni vor primi şi altele.

Rob – OK, cineva spune: ce se va întîmpla după ce ultimele staţii de implantare rămase ale Chimera vor fi scoase din Sistemul Solar. Asta înseamnă... reţeaua eterică de implanturi încă va rămîne în picioare dar nu vor mai exista implanturi sau toate astea sînt simultane cu Evenimentul?
COBRA – OK, avem staţii de implantare şi pe planetă şi chiar sub suprafaţa planeteu deci Sistemul Solar nu este singura localizare. Bazic, principalele staţii de implantare nu sînt în fizicalitate, ci în planul de plasmă, deci cînd Sistemul Solar este eliberat, nu e încă complet, va fi finalul istoriei.

Rob – OK. Cred că asta merge înapoi la meditarea de Elibere a Coloniilor care a fost acum cîteva postări de-ale tale. Întrebarea a fost, au fost atinse toate obiectivele în timpul misiunii de salvare a acestor colonii?
COBRA – Majoritatea acestora da, dar nu toate. Aş spune că operaţia a fost 80% reuşită.

Rob – OK. Cineva a vorbit despre Alex Jones şi cred că a fost şi Ben Fulford. Ei spun că ceva mare e pe cale să aibă loc. Asta s-a filtrat pînă aici jos. Tipii ăştia sînt cumva ca mine şi Wilcock este diferit. Noi sîntem reporteri şi avem idea că lucruri sînt pe cale să vină la un final. Poţi vorbi de orice în particular, planuri pozitive ale Forţelor Luminii în viitorul apropiat? Unii oameni au vorbit despre Septembrie. Am un contact care a indicat că Septembrie va fi luna în care vom vedea ceva schimbări şi nu au specificat ce. Ai putea vorbi despre orice pozitiv în viitorul apropiat care ar putea veni?
COBRA – OK. Nu voi da nic un fel de idei specifice pentru că lucrurile se întîmplă într-un mod foarte imprevizibil. Cu cît mai aproape ne aflăm de momentul final al penetrării prin compresie cu atît mai imprevizibile devin lucrurile. E mai mult haos. Esta mai multă volatilitate în orice situaţie deci nu e posibil să fac vreo predicţie concretă în acest punct. Şi fereastra din Septembrie este un timp interesant. Asta e ce pot spune, dar nu dau nici o predicţie specifică la ce se va petrece în Septembrie.

Rob – Am avut un interviu recent cu Alex Collier şi am vorbit despre liniile de timp şi multe subiecte diferite acolo. El a menţionat Colizionatorul de la Cern. Potrivit informaţiilor sale de la A, ei încercau să folosească CERN pentru a fuziona diferite linii de timp într-una negativă proprce Noii Ordini Mondiale. El nu a avut sentimentul că ar fi posibil. Ai putea fi de acord cu ce a spus Alex, că CERN se încearcă să fie, că s-a încercat de către forţele întunericului într-o anumită măsură să solidifice anumite linii de timp negatice ca să se materializeze şi să fuzioneze?
COBRA – OK. Eu nu aş spune aşa. Eu aş spune că ei încearcă să deschidă portaluri negative, portaluri de plasmă. Ei vor să creeze mai multe strangelet-uri, ei vor să creeze mai multe anomalii. EI vor să menţină anomalia lor. De aceea ei folosesc acest accelerator. Acest accelerator este mult mai puţin periculos decît celălalt din Long Island deci este prea multă atenţie pe CERN şi nu suficientă atenţie pe ce se petrece în Long Island pentru că acceleratorul din Long Island a produs strengelet stabile, deja, anul trecut. Şi aceste strangelet-uri au mers către centrul Terra unde s-au acumulat. Din fericire, Forţele Luminii pot face multe lucruri cu privire la asta, dar încă ar fi bine ca lucrătorii Luminii şi luptătorii Luminii să pună mai mare atenţie şi să înceapă să vindece situaţia din Long Island cu meditări. Asta ar ajuta foarte mult.

Rob – OK. Îţi mulţumesc. AM calculat timpul şi mai avem aproape 5 minute. Am altă întrebare. Poţi să răspunzi la această întrebare interesantă? Cineva a întrebat ce s-a întîmplat cu Maria Orsic şi celelalte fete Vril după al doilea război mondial? Acuma, pentru cei care nu ştiţi, Naziştii, societatea Thule a fost preluată de nazişti. Ele au fost un grup de fete spirituale, care erau foarte psihice şi spirituale care au fost în contact cu ET-ii pozitivi şi informaţia lor a fost interceptată cu tehnologia nazistă şi atunci naziştii au trecut la propriul contact cu Grii şi Reptilienii. Ce s-a întîmplat cu aceste femei spirituale şi inocente care căutau să înainteze tehnologia pentru Terra pentru scopuri spirituale?
COBRA – Au fost transferate prin "Paper Clip" în Statele Unite. S-a continuat să fie folosite în mod greşit de către Cabală şi de fapt, s-a continuat să se folosească darurile lor spirituale pentru ceva timp după terminarea războiului al doilea mondial.

Rob – OK. Au ajuns vreodată în America de Sud? Au fost transferate de acolo sau au venit direct din Germania? Care e istoria?
COBRA – Nu cunosc ruta exactă pe care au avut-o,, dar au mers din Germania în SUA într-un fel sau altul.

Rob – Şi au fost folosite greşit mult timp după aceasta. Ştim dacă... încă mai sînt în viaţă?
COBRA – Nu, nu mai sînt.

Rob – OK. Mulţumesc. Cred că voi întreba, cred că voi spune, nu am nimic particular înd esfăşurare în acest moment pentru o anumită întrebare cu timpul scurt care a mai rămas. Cred că te las pe tine. În ritmul acesta extrem de accelerat de informaţii şi dezinformări şi elementul de confuzie care în creştere cu tot mai multe date care apar de la trăgătorii de alarmă pozitivi, de la infiltraţi, contactaţi precum tine cu informaţii uşor diferite.
Evident, ai dat o meditare pentru oameni ca să nu se sperie şi să atace pe alţii, ci doar, cumva să se rezeme şi să absoarbă totul. Orice mesaj pozitiv sau orice ai dori să împărtăşeşti cu ascultătorii noştri. Avem 2-3 minute. Dacă vrei să oferi orice ce simţi că este important. O întrebare care nu s-a întrebat şi simţi că ar fi bine ca oamenii să ştie.
COBRA – OK. Doar o să spun din nou. Să nu ne atacăm între noi. Să ne concentrăm către Lumină. Să menţinem Luminia. Să menţinem concentrarea. Să continuăm să împingem pentru că avem nevoie să reuşim penetrarea finală.

Rob – Bună asta. A fost chiar scurt dar dulce. Din nou, Cobra, mulţumesc foarte mult pentru timpul tău şi pentru răbdarea cu mine luna aceasta. Vom căuta să avem un alt interviu luna viitoare. Îţi doresc numai bine, Cobra, 2012portal.blogspot.com. Continuaţi să căutaţi informaţie acolo. Anumite informaţii uimitoare vor ajunge virale. Aproape că nici nu mai e nevoie să mergi acolo. Toată lumea împărtăşeşte acea informaţie. Cobra, mulţumesc foarte mult şi Victoria Luminii, frate.
COBRA – Mulţumesc tuturor pentru ascultare şi Victoria Luminii.




Sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu